text Poezii crestine

Suntem străini și călători!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Suntem străini și călători!


Suntem străini și călători
Nouă, nimic nu ne-aparține
Suntem țărână, trecători
Suflarea Domnului, ne ține

Când El, suflarea-și va lua
Al nostru trup fără valoare
Nu-l mai dorește nimenea
Nimic, nu mai suntem sub soare

Plecăm cu faptele făcute
Nimic cu noi, n-o să luăm
De Domnul toate sunt știute
Să le ascundem, nu putem

Iar lupta noastră pământească
Nimic, atunci nu va mai fi
Și alții or să stăpânească
Tot ce-am putut agonisi.

Doar, faptele ce le-am făcut
Comoara strânsă sus la cer
Și Domnu în care am crezut
Rămân, ele nicicând nu pier!

Vor dovedi la judecată
Cine am fost și ce-am crezut?
Căci asta, va veni o dată
Și vom plăti tot ce-am făcut

Comorile care le-am strâns
Așa cum Domnul ne-a învățat
Atunci, când pentru alții am plâns
Din ce-am avut și lor le-am dat

Credincioșia ce-am avut-o,
Cuvântul care l-am vestit
Iubirea, care am dăruit-o
Și tot ce am înfăptuit.

Dovada vie, atunci va fi
Când, Domnul ne va judeca
Atuncea, se va hotărî
Calea pe care-o vom urma.

În viața asta așa de scurtă
Să ne luptăm pentru Isus,
Căci nu mai este vreme multă
Și va veni din cer, de sus

Să judece acest pământ
Care, murind l-a câștigat
Pe fiecare om la rând
Îl va lua la cercetat

În fața Lui cu toți vom sta
Indiferent în ce-am crezut
A noastre fapte s-or vedea
Lui, tot Îi este cunoscut,

El, știe a noastră neputință
Și inima ne va vedea,
Prin El căpătăm biruință
Putere, să putem lupta.

Acelor care l-au slujit
Și legea Lui au respectat
Acelor, care l-au iubit
Pe calea dreaptă au umblat

Isus, e drept și iubitor
În ce-am crezut, se va vedea,
El, nu este părtinitor
Și veșnicia ne va da

Răsplata cu El va veni
Tot ce-a promis se împlinește
Cu El vom fii în veșnicii
Căci viață la toți, ne dorește!

Amin

Câmpia Turzii, 13 decembrie 2012

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise