text Poezii crestine

Pregătește-te de zbor

de Mihalca Inuţ
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mihalca Inuţ
Două mii de ani trecură, de când glasul mântuirii,
Cheamă omenirea toată, pentru clipele răpirii,
Două mii de ani ca vântul, au cutreierat pământul,
Solii sfinți vestind Cuvântul, împăcați-vă cu Sfântul.

Prin prigoane, suferințe și de toți batjocoriți,
Erau aruncați la fiare, dar de Domnul preaiubiți,
Pribegind în piei de capre și flămânzi și însetați,
Dar cu dor de libertate și cu cerul împăcați.

Solii sfinți purtau făclia, duhul le ardea de dor,
Să ajungă-n bucuria, ce-i în cer la Tatăl lor,
Nu aveau nici o dorință, să trăiască pe pământ,
Cu privirea înălțată, spre Ierusalimul sfânt.

Ce-i ce au primit Cuvântul, aveau toți un singul țel,
Să trăiască pentru Domnul și să moară pentru El,
Nu aveau averi nici case, nici mașini sau celulare,
Dar aveau credința vie, în puterea Lui cea mare.

Nu aveau atunci bucate, nici mezeluri fel de fel,
Împărțeau cu toți o pâine, printre lacrimi pentru El,
Pentru scopul cel mai mare, pentru planul mântuirii,
Erau condamnați la moatre, pentru Jertfa ispășirii.

Au vestit cu zel trezirea ! din cetate în cetate,
Arătând la toți Iubirea, prin viețile schimbate,
N-au iubit nimic din lume, nu s-au poticnit pe cale,
Ei aveau nădejdea vie, pentru viața viitoare.

O, ce foc aveau creștinii, ce candele luminate,
Arătând la toți lumina peste veacuri depărtate,
Nu doar vorbele ci fapta, toți trăiau în adevăr,
Așteptând cu toți răsplata, sus în cer, la Dumnezeu.

O, iubitule prieten, dragă frate zis creștin,
Poate ești fără speranță, cu o viață în declin,
Nu uita că Domnul Slavei, Marele Mântuitor,
Ți-a trimis din nou solia și Îți vine-n ajutor.

De nimica nu te teme, fă un pas către Isus,
Nu te mai uita la tine, ci privește azi în sus,
Nu te mai uita la valuri, nici la necredința lor,
Tu privește în Scripturi și la Domnul Domnilor.

Căci mai e puțin și iată, tot Cuvântul împlinit,
Vine ziua cea măreață, când vei fi la cer răpit,
Ancorează azi credința, sus în Stânca Mântuirii,
Pregătește-ți astăzi viața, pentru clipele răpirii.

Când vor zice că e pace, pe pământul blestemat,
Își vor pune domn și rege, în magnificul palat,
Când vor zice iată pacea, însfârșit pe-acest pământ,
Va veni din cer Mesia, Dumnezeul nostru Sfânt.

Căci pământul tot va arde, cu gigantele palate,
Se vor prăbuși-n ruine, printre flăcări, dărâmate,
Au nesocotit Cuvântul, n-au crezut pe Dumnezeu,
De aceea beau potirul, toți din mâna Lui, mereu.

Vor vedea atunci pe Domnul, și creștinii rătăciți,
Care au iubit păcatul și i-au prigonit pe sfinți,
Vor gusta și ei amarul, focul geloziei Lui,
Findcă n-au primit Cuvântul, nici puterea Duhului.

Tot pământul, tot va arde, într-o flacără, pe loc,
Căci sfârșitul care vine, este un potop de foc,
Nu vor mai găsi salvare, nici în cer nici pe pământ,
Când planeta va fi arsă, la porunca Celui Sfânt.

Numai cei ce au credința, Duhul lui Isus Hristos,
Vor zbura spre veșnicia, înspre cerul glorios,
Cei ce au aici suspinul, cei ce plâng cu dor de cer,
Vor fi pururea cu Domnul, unde lacrimile pier.

Amin.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 21"
Categorie:  Cartile Bibliei  În capitolul precedent, David s-a manifestat într-un fel sub ceea ce este caracterul lui. La fel și aici, când îl minte pe Ahimelec și apoi, înaintea lui Ac...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 20"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Şi David a fugit din Naiot, din Rama, şi a venit şi a zis înaintea lui Ionatan: «Ce am făcut eu? Care este nelegiuirea mea? Şi care este păcatul meu înaint...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 19"
Categorie:  Cartile Bibliei  În capitolul anterior, Saul căutase să scape de unsul lui Yahve pe căi ocolite, iar aici el urzește o adevărată conspirație împotriva lui: „Saul a vorbit lu...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 18"
Categorie:  Cartile Bibliei  Ajungem aici la a treia perioadă a istoriei lui Ionatan. În capitolul 13 a câștigat o victorie de care nu a profitat poporul lui Dumnezeu; în capitolul 14,...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 17"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 16 ne-a prezentat tabloul general al caracterului lui David în poziția lui ca uns al lui Yahve și, în special, în relațiile lui cu Saul. Capitolul...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 16"
Categorie:  Cartile Bibliei  Aici începe istoria adevăratului împărat după inima lui Dumnezeu, aceea a împăratului carnal fiind ca și încheiată prin lepădarea lui definitivă. După cum v...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 15"
Categorie:  Cartile Bibliei  Tabloul succint al domniei lui Saul se încheie cu ultimul verset din capitolul 14. Capitolul despre care vom vorbi este ca o relatare deosebită, importantă...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 14"
Categorie:  Cartile Bibliei  Acest capitol este într-un contrast absolut cu cel dinainte. La Saul am văzut nebunia și slăbiciunea cărnii, iar la Ionatan vom vedea înțelepciunea și puter...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 14"
Categorie:  Cartile Bibliei  Acest capitol este într-un contrast absolut cu cel dinainte. La Saul am văzut nebunia și slăbiciunea cărnii, iar la Ionatan vom vedea înțelepciunea și puter...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 14"
Categorie:  Cartile Bibliei  Acest capitol este într-un contrast absolut cu cel dinainte. La Saul am văzut nebunia și slăbiciunea cărnii, iar la Ionatan vom vedea înțelepciunea și puter...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise