Peste-ntunericul cel mare

Peste-ntunericul cel mare

Peste-ntunericul cel mare
Ce trist a-nvăluit pământul,
Dragostea cea salvatoare
A-ntins veşmântul de iertare
Şi-n har a luminat Cuvântul.

Lumina Sa, prin strălucire,
Pe orice om venit în lume
L-a luminat spre mântuire,
Prin sfânta Sa neprihănire,
Ce a vrut vina să-Şi asume.

Cuvântul, ce trup S-a făcut
Să poată-mprăştia lumina,
Prin Duhul Sfânt S-a născut
Dar oamenii, n-au priceput
Lucrarea Sa de-a spăla vina.

Şi au făcut cu Ea, ce-au vrut
La Golgota, prin răstignire,
Şi-orbiţi fiind, ei n-au ştiut,
Că prin lucrarea ce-au făcut
Nu Domnului, I-aduc slujire.

Atât de mare-a fost orbirea
Căci multele minuni făcute
Nu i-au mişcat din împietrirea,
Vestindu-le-astfel mântuirea
Chiar dac-au fost şi văzute!

Flavius Laurian Duverna
22 octombrie 2013