text Poezii crestine

Nuiaua sfântă

de Tatiana Topciu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Tatiana Topciu
N-aştepta nuiaua sfântă, să-ţi arate dreapta cale!
N-aştepta un pat de boală, să te-mpaci cu Dumnezeu!
N-aştepta acel cutremur sfânt al geloziei Sale,
să scoţi idolul din tine, curăţind întregul eu!

N-aştepta nuia din Ceruri, ca să mergi cum se cuvine
şi la-ntâia ta umblare să te-ntorci ca la-nceput!
Ca să intri-n rânduială cu cerinţele divine,
leapădă acum, comoara idolului tău de lut!

Fie-ţi îndeajuns şoptirea din povaţa Lui de Tată,
întristarea unei Inimi care atâta te-a iubit,
că S-a dat pe Sine Însăşi pe Golgota-nsângerată,
spre-a te face fiu al slavei, pe deplin neprihănit!

Dacă nu de bunăvoie, curăţirea se va face,
dar în flacăra aprinsă, a încinsului cuptor.
Şi-n cumplită zvârcolire, aurul se va desface,
lepădându-şi toată zgura, va ieşi strălucitor!

Dar chiar când nuiaua sfântă va cădea necruţătoare,
aminteşte-ţi că lovit e fiul ce-i iubit,
căci nuiaua-atunci când cade, rânduită-i spre îndreptare:
ispăşeşti aici o clipă, spre-a fi pururi, fericit.

Şi acolo, în Mărire, când ţi se va da cununa
răsplătirii vieţii tale de credinţă pe pământ,
prosternat în adorare, vei slăvi de-a pururi Mâna
ce-a trimis din Cer nuiaua, spre-a te face sfânt,
sfânt, sfânt...

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise