text Poezii crestine

Nu judeca!

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
"De aceea vă voi judeca pe fiecare după căile lui, casă a lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă şi abateţi-vă de la toate fărădelegile voastre, pentru ca să nu vă ducă nelegiuirea la pieire. " (Ezechiel 18: 30)

De ce-a costat atât de mult un zâmbet
Şi un cuvânt să spui celui căzut?
Nepăsător treceai, în al tău umblet,
Nu te-ai gândit că omul e pierdut.

Nu ai simţit şi tu măcar o clipă,
Jeratecul ce-l mistuia tacit,
Ţi-ai zis în sine, vorba e risipă
Şi ai plecat pe drumul tău grăbit.

Nu ai văzut durerea în cascade,
Ce-i mutila şi trupul şi simţirea,
Ţi-ai zis “nu-i treaba mea, sunt cumsecade! ”
Şi ai plecat fără să-ntorci privirea.

Ai spus în gândul tău: “este un nimeni! ”
Te-ai scuturat de silă şi scârbit,
Uitat-ai de iubirea pentru semeni
Şi cât de mult la rându-ţi ai primit.

Nu te-ai gândit atunci măcar puţin,
Că deseori ajunge un cuvânt,
Să-influenţezi o viaţă, un destin,
Prin fapta ta, condus de Duhul Sfânt.

Tu te-ai ferit, având slogan doctrina:
“Tovarăş nu-s cu hoţi şi cu tâlhari! ”
Sub un obroc ai pus atunci lumina,
Deşi ai vrut curat şi sfânt să pari.

Cu ce drept judeci te întreb fârtate,
Când ştii că şi tu cazi şi că eşti slab?
Mai bine e să ierţi şi ca un frate,
Să sari în ajutorul lui degrab.

Degeaba ai credinţă şi nu-s fapte,
Curat îţi spun, credinţa ţi-a murit,
Trezeşte-te, desparte-te de noapte,
Vei înţelege-atunci unde-ai greşit.

Isus Cristos a pus în noi Lumina,
Moştenitori suntem la Tatăl Sfânt,
Să suferim cu El, căci toată vina,
A luat asupra Lui, cu legământ.

Nu judeca, noi nu avem puterea,
Să dăm verdicte, Tatăl Dumnezeu,
E Cel ce ţine slava şi mărirea,
Întinde mâna semenului tău!

Şi de nu poţi să faci o faptă bună,
Măcar te roagă, nu fii fariseu,
Luminători avem, soare şi lună
Şi fiecare-şi are rostul său.

Aşa şi noi vase de lut şi tină,
Am fost creaţi, ne-a hărăzit Olarul,
Unii mai tari, să poarte-n ei Lumină,
Iar cei mai slabi, ruşinea şi calvarul.

18/03/2012, Barcelona-Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise