text Poezii crestine

Mă-ntreb

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
Mă-ntreb: O, Doamne, câţi au mai rămas
Dintre acei ce nu privesc la ceas?
E noapte şi veghez în turnul sfânt,
E noapte, meditez la-l Tău Cuvânt.

Ridică Tată, slujitori reali
Ridică-i Doamne, în Cuvânt fă-i tari.
Mi-e dor de ucenici miloşi,
Cum sunt de dragul Tău mereu zeloşi.

Mă-ntreb câţi ştiu ce-i sacrificiul
Când obosit-au ei 'n-al lor serviciu?
Mă-nchin şi-Ţi cer cu reverenţă sfântă
S-aduci pe-acei ce bucuroşi Îţi cântă.

Trezeşte Tată, fiii Tăi regali,
Adu-le aminte dragostea pentru tâlhari,
De văduve, orfani, săraci,
Căci pentru aceştia Doamne, Tu nu taci.

Mă uit la cei ce dau doar cu măsură,
Şi la creştini ce slava Ta o fură.
La cei ce mâna o au scurtă,
Şi eul, firea şi-o încântă.

Deschide ochii celor mulţi
Ce au "zgârcenie" scris pe frunţi.
Nu ştiu că tot ce au e-al Tău,
Ei ţin ce-i bun şi dau ce-i rău.

Cât de uşor rostim "iubire",
Şi cât de des umblăm conduşi de fire.
Cât de uşor vorbim al Său Cuvânt,
Şi-apoi ne clătinăm la primul vânt.

Cât de uşor vorbim "credinţă",
Şi cât de rar cunoaştem biruinţă.
Cât de uşor ne rupem în bucăţi,
Şi-apoi cântăm "O, Tată ştim că poţi!"

Ne sfâşiem şi aruncăm noroi,
Dar Domnul ne-a trimis în doi.
Dispreţuim şi râdem urâcios,
De cei ce nu trăiesc frumos.

Zdrobeşte-ne şi râsul nesimţit
Ce în batjocuri ne-a ademenit.
Şi frânge ce mai e de frânt,
Formează-n noi al Tău chip sfânt.

Mă-ntreb din nou câţi au rămas
Veghind, şi treji în cruntul ceas?
Mi-e dor de-acei înmiresmaţi,
În dragoste îmbălsămaţi.

Acei iubiţi ai Tatălui din cer
Ce voia-I fac şi mânuiesc toiag de fier.
Acei iubiţi ai Tatălui Preasfânt,
Ce zilnic mai adânc pătrund.

În dragoste şi dăruire,
Căci Dragostea e NEMURIRE.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iona. Capitolul 1"
Categorie:  Cartile Bibliei  Chiar și cel mai superficial cititor nu se poate să nu vadă că Iona are un loc deosebit între profeți. Nu este nici un altul mai evreu ca el, dar, cu toate...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Obadia"
Categorie:  Cartile Bibliei  Pe parcursul Scripturii, istoria lui Edom este una deosebit de interesantă, ea prezentând căile lui Dumnezeu cu un popor înrudit cu Israel, dar a cărui soar...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  Profetul Amos este unul dintre profeţii care tratează starea morală a poporului. El vorbeşte în special despre Israel, după cum am văzut în cărţile istorice...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvintele lui Amos, care era dintre păstorii din Tecoa, pe care le-a văzut despre Israel în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvântul lui Yahve care a fost către Ioel, fiul lui Petuel“. Ca şi Osea, Ioel este unul dintre primii profeţi (fiind chiar anterior lui Iona), dar se deose...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei Capitolul 1Sensul cărţii Ioel este destul de clar, deşi unele pasaje pot fi destul de obscure. Duhul lui Dumnezeu se foloseşte de ocazia unei foamete fără seamăn,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea a profeţit în aceeaşi perioadă ca şi Isaia, dar el s-a ocupat mai mult de starea poporului în acel timp, mai ales de starea lui Israel, deşi vorbeşte d...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 14"
Categorie:  Cartile Bibliei  Urmează cea mai frumoasă încheiere, nu frunze risipite ale sibilei, ci lucrarea finală şi efectul harului divin asupra poporului lui Dumnezeu cel de mult ti...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 13"
Categorie:  Cartile Bibliei  În Osea 13 vedem că tremurau atunci când vorbea Efraim: aşa era el d înălţat în Israel. „Dar s-a făcut vinovat prin Baal şi a murit. Şi acum ei păcătuiesc t...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 12"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea 12 continuă cu mustrarea lui Efraim şi îl acuză pe Iuda că L-a ofensat. Astfel, Iacov este prezentat nu numai ca neascultător în fiii săi, ci ca fiind...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise