text Poezii crestine

Există rezolvare

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Am îndrăznit încă o dată Doamne,
Să Te implor Preasfinte, să m-ajuţi,
Atât de greu e drumul, trudă multă,
Am tot strigat, dar nimeni nu ascultă,
Aud doar paşi, din ce în ce mai iuţi.

Aleargă toţi spre nicăieri, niciunde
Şi văd sărmani, la capăt de drumeag,
Loviţi, căzuţi, dar lumea timp nu are,
Să stea, să lege-o rană care doare,
Să-ntindă-o mână celui slab, beteag.

Eu nu-nţeleg de ce-i atâta luptă,
S-aduni ceva ce nu poţi să păstrezi,
Deşertăciune-i toată-agoniseala,
Numai atunci când te cuprinde boala,
Te-opreşti mirat şi nu-ţi vine să crezi.

Priveşti în jur şi spui:”Ce-mi foloseşte,
Să am averi şi aur şi palate,
Căci voi pleca de pe acest pământ,
Sărac şi gol, cu sufletul arzând!”
Te duci şi laşi în urmă toate, toate…

Îndură-Te de toţi acei ce-n viaţă,
Trăiesc doar clipa, ignorând sfârşitul,
Am fost creaţi de Dumnezeu, cu scopul
De-a-L proslăvi şi nu cu horoscopul,
Vom desluşi ce-nseamnă infinitul.

Mai este timp, prietene, aşteaptă!
Din alergare te opreşte imediat!
Există-o rezolvare pentru tine:
Atunci când te vei lepăda de sine,
Vei fi bogat, bogat cu-adevărat!

Averea ta o vei purta în suflet,
Căci Dumnezeu te-a binecuvântat,
Când vezi sărmani, te vei opri tăcut,
Vei mângâia pe cel ce e căzut
Şi vei da slavă, slavă ne-ncetat!
06/10/12, Barcelona

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iona. Capitolul 1"
Categorie:  Cartile Bibliei  Chiar și cel mai superficial cititor nu se poate să nu vadă că Iona are un loc deosebit între profeți. Nu este nici un altul mai evreu ca el, dar, cu toate...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Obadia"
Categorie:  Cartile Bibliei  Pe parcursul Scripturii, istoria lui Edom este una deosebit de interesantă, ea prezentând căile lui Dumnezeu cu un popor înrudit cu Israel, dar a cărui soar...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  Profetul Amos este unul dintre profeţii care tratează starea morală a poporului. El vorbeşte în special despre Israel, după cum am văzut în cărţile istorice...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvintele lui Amos, care era dintre păstorii din Tecoa, pe care le-a văzut despre Israel în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvântul lui Yahve care a fost către Ioel, fiul lui Petuel“. Ca şi Osea, Ioel este unul dintre primii profeţi (fiind chiar anterior lui Iona), dar se deose...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei Capitolul 1Sensul cărţii Ioel este destul de clar, deşi unele pasaje pot fi destul de obscure. Duhul lui Dumnezeu se foloseşte de ocazia unei foamete fără seamăn,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea a profeţit în aceeaşi perioadă ca şi Isaia, dar el s-a ocupat mai mult de starea poporului în acel timp, mai ales de starea lui Israel, deşi vorbeşte d...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 14"
Categorie:  Cartile Bibliei  Urmează cea mai frumoasă încheiere, nu frunze risipite ale sibilei, ci lucrarea finală şi efectul harului divin asupra poporului lui Dumnezeu cel de mult ti...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 13"
Categorie:  Cartile Bibliei  În Osea 13 vedem că tremurau atunci când vorbea Efraim: aşa era el d înălţat în Israel. „Dar s-a făcut vinovat prin Baal şi a murit. Şi acum ei păcătuiesc t...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 12"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea 12 continuă cu mustrarea lui Efraim şi îl acuză pe Iuda că L-a ofensat. Astfel, Iacov este prezentat nu numai ca neascultător în fiii săi, ci ca fiind...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise