text Poezii crestine

Eu n-am ştiut ce-nseamnă dragostea..

de Paula D
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Paula D
Eu n-am ştiut în a mea viaţă
Ce-nseamna dragostea de tată,
Dar Dumnezeu îmi e Părinte
Şi-mi dă iubirea Lui fierbinte.

N-am fost primită, înţeleasă,
Nu am simţit vreodat' că-i pasă,
Dar Cineva dincol' de stele
Ştia de lacrimile mele.

Şi.. îmi aduc aminte iară
Că m-au privit ca o povară,
Nu ca o binecuvântare
Când Dumnezeu mi-a dat suflare..

Dar El prin toate-a fost cu mine,
M-a mângâiat, mi-a şters suspine,
Mi-a dat putere şi credinţă,
Şi-a prelucrat a mea fiinţă.

Aş fi ajuns la disperare
Fără a Sa încurajare;
M-aş fi pierdut de tot prin lume..
Un chip şters, fără ţel şi nume.

Chiar dacă-am fost ades lovită,
Isus, cu palma-i găurită,
Atinse blând rănile mele
Punând balsamul Său pe ele.

Din prima secundă de viaţă,
Neîncetat, a fost de faţă,
M-a ocrotit cu-a Sa aripă
Şi nu m-a părăsit o clipa.

De mine foarte mult Îi pasă,
Comoara Lui sunt, preţioasă;
E fericit să-mi facă bine,
Trăiesc prin El, depind de Sine.

Şi mă cufund mereu mai tare
În harul dragostei Lui care
Îmi dă aripi să zbor departe..
Acolo unde nu e moarte.

- ...Dacă vei trece tu prin ape,
Eu, Domnul îţi voi fi aproape;
Şi râurile de vor trece,
Să nu te temi, n-or să te-nece.

Prin foc de vei păşi, creştine,
Nu te va arde, sunt cu tine;
Flacăra nu te va aprinde,
Căci mâna Eu mi-o voi intinde.. -

Amin.
26 august 2014

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Stânca lovită"
Categorie:  Viata de credinta  „Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu“ (Psalm 42:2). „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut în zori de zi; sufletul m...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Speranța binecuvântată"
Categorie:  Viata de credinta  Capitolul 1. Speranţa AdunăriiEdward Dennett   Ne propunem, cu voia Domnului, să tratăm în scrieri succesive tema venirii Domnului, cu even...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Singurătatea sfinţitoare"
Categorie:  Viata de credinta  Singurătatea este unul din lucrurile cele mai importante pentru credincios, fiindcă atunci inima lui îşi reînnoieşte cunoaşterea Domnului Isus, singurul c...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Separarea de lume"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament ne învaţă în multe locuri că creştinul este mort faţă de lume; nu numai faţă de unele lucruri urâte din lume, dar faţă de lume în toate asp...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare cu privire la apostazie"
Categorie:  Viata de credinta  Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,Ziua apostaziei se apropie cu paşi repezi şi de asemenea ziua în care Domnul va veni să îi răpească pe cei ai Săi. Timpul...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Să-L vezi pe Dumnezeu în toate"
Categorie:  Viata de credinta  Un ochi simplu şi o inimă de copil sunt daruri preţioase din partea lui Dumnezeu. Toţi credincioşii ar putea şi ar trebui să le aibă, însă, din nefericire...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Rutina"
Categorie:  Viata de credinta  Oare nu am înlocuit noi deseori acţiunea plină de putere şi înviorătoare a Duhului Sfânt printr-o acţiune de rutină? Nu este acesta unul din motivele, pen...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Războiul cu Amalec"
Categorie:  Viata de credinta  După ce au strâns pentru prima dată mana şi după ce au băut pentru prima dată din izvorul care curgea din stânca lovită, Israel a avut parte de ceva cu to...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Venirea Domnului"
Categorie:  Viata de credinta  Gândul venirii în curând a Domnului nostru ne este cunoscut tuturor. Putem să-i mulţumim din inimă lui Dumnezeu, pentru că ne-a dăruit o nădejde vie. Acea...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aşteptarea creştinilor"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament vorbeşte în diferite locuri despre aşteptarea creştinilor. Ce aşteptăm noi? Sau mai bine am întreba: Pe cine aşteptăm noi? Răspunsul nu est...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise