text Poezii crestine

Dumnezeu nu-ţi va răspunde

de Pavel Mariana Florica
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pavel Mariana Florica
Dumnezeu nu-ţi va răspunde

Dumnezeu nu-ţi va răspunde
Oricât de tare-ai striga
Nu pentru că nu te-aude,
Ci pentru că voia Sa,

Deşi o cunoşti prea bine,
Nu este pe placul tău
Căci în inimă la tine
Şi-a făcut loc un gând rău,

Un gând de nemulţumire
Ori amărăciune rea,
Sau un cuvânt de cârtire,
Invidii sau altceva.

Dacă vii la închinare
Supărat pe cineva,
Lasă ruga-n aşteptare
Şi du-te a te-mpăca.

Doar dacă trăieşti în pace
Cu aproapele, mereu
Şi Dumnezeu îţi va face
Bine, după gândul tău.

Însă dacă ai mânie
Şi un duh întărâtat,
Nici ruga ta n-o să fie
Ascultată, niciodat’.

Vino cu sinceritate
În gândire şi cuvânt
Şi spune-I Domnului toate:
“Iată, Doamne, ăsta sunt!

Ai Tu milă şi de mine,
Păcătosul răzvrătit!
Îndreaptă-mă Tu spre bine
Ca să pot fi izbăvit

De-orice urmă de păcate
În gând, fapte sau cuvânt
Curateşte-mă de toate,
Să am şi eu un trai sfânt!

Vreau să-mi dăruieşti şi mie
Din neprihănirea Ta,
Ca şi-nchinarea-mi să fie
Doamne, după voia Ta!

Şi atunci îmi vei răspunde
Ca un tată iubitor.
Vreau să fiu oricând şi-oriunde
Un fiu bun, ascultător".



Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iona. Capitolul 1"
Categorie:  Cartile Bibliei  Chiar și cel mai superficial cititor nu se poate să nu vadă că Iona are un loc deosebit între profeți. Nu este nici un altul mai evreu ca el, dar, cu toate...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Obadia"
Categorie:  Cartile Bibliei  Pe parcursul Scripturii, istoria lui Edom este una deosebit de interesantă, ea prezentând căile lui Dumnezeu cu un popor înrudit cu Israel, dar a cărui soar...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  Profetul Amos este unul dintre profeţii care tratează starea morală a poporului. El vorbeşte în special despre Israel, după cum am văzut în cărţile istorice...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvintele lui Amos, care era dintre păstorii din Tecoa, pe care le-a văzut despre Israel în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvântul lui Yahve care a fost către Ioel, fiul lui Petuel“. Ca şi Osea, Ioel este unul dintre primii profeţi (fiind chiar anterior lui Iona), dar se deose...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei Capitolul 1Sensul cărţii Ioel este destul de clar, deşi unele pasaje pot fi destul de obscure. Duhul lui Dumnezeu se foloseşte de ocazia unei foamete fără seamăn,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea a profeţit în aceeaşi perioadă ca şi Isaia, dar el s-a ocupat mai mult de starea poporului în acel timp, mai ales de starea lui Israel, deşi vorbeşte d...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 14"
Categorie:  Cartile Bibliei  Urmează cea mai frumoasă încheiere, nu frunze risipite ale sibilei, ci lucrarea finală şi efectul harului divin asupra poporului lui Dumnezeu cel de mult ti...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 13"
Categorie:  Cartile Bibliei  În Osea 13 vedem că tremurau atunci când vorbea Efraim: aşa era el d înălţat în Israel. „Dar s-a făcut vinovat prin Baal şi a murit. Şi acum ei păcătuiesc t...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 12"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea 12 continuă cu mustrarea lui Efraim şi îl acuză pe Iuda că L-a ofensat. Astfel, Iacov este prezentat nu numai ca neascultător în fiii săi, ci ca fiind...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise