De ne-am recunoaște starea

O, dacă ne-am recunoaște stare
Măcar pentru o secundă
Am vedea în ea tumoarea
Lipsei dragostei profundă.

Dacă am avea curaj
Să ne recunoaștem starea,
Am vedea ce personaj
Suntem când mimăm iertarea!

O, de am avea tăria
Sufletul să-l dezgolim,
Ne-ar înfiora mândria
Și orgoliul ce-l găsim!

Inima când o privești
Nu e ca o închisoare?
Când pe frați nu-i mai iubești
Și-i închizi în neieratare?

De am avea demnitatea
Să ne recunoaștem starea
Am vedea că răutatea
Din noi spurcă adunarea!

Dacă am avea puterea
Să ne punem masca jos,
Din noi n-ar mai rămânea
Nici forma de credincios.

Noi vorbim de unitate
Dar ne recunoaștem starea?
Ca-m înfipt cuțitu-n spate
Când dădeam îmbrățișarea.

După zâmbete de pace
Când ai sufletul bucăți
Stau pitite ca pe ace
Lungi și aspre judecăți.

De ne-am recunoaște starea
Am vărsa lacrimi șuroi
Ne-ar cuprinde întristarea
Văzându-ne reci și goi...

Când mi-am văzut starea bine
Și-am privit spre Golgota
Mi-au fost pline rușine
Sufletul și inima!

O Isus, sunt păcătos
Și când mă privesc pe mine
Văd un chimval zgomotos
Ce nu seamănă cu Tine.

Doamne fă-mă sa-mi văd starea
Să văd că-s lut și pâmânt
N-am nici dragostea, nici sarea
Unui om ce-și zice sfânt.

Când ne vom cunoaște noi
Starea-așa cum se cuvine
Curățește-ne...și-apoi
Umple-ne, Doamne de tine!