De ce-i atâta ură-n lume

De ce-i atâta ură-n lume,
Când pacea-i la-ndemâna orișicui... ? !
De ce să faci valuri cu spume,
Când e așa ușor "Pace!" să spui.

De ce s-arunci cu invective,
Când poți o vorba bună să rostești... ? !
De ce să scrii mizerii în misive,
Când e așa de simplu să zâmbești...

De ce să-ntuneci zilnic cerul,
Când soarele e-atâta de frumos... ? !
De ce s-aduci în inimi gerul,
Când poți lăsa armele jos...

De ce? De ce? îmi pun azi întrebarea,
La orice pas mereu nedumerit,
Când e așa de minunată zarea,
De ce alegem pasul cel greșit... ? !

De ce să nu privim la consecințe,
De ce să ne pripim de-atâtea ori... ? !
De ce să nu avem alte tendințe,
Ca de exemplu, cântece și flori...

De parcă n-ar fi atâta rău în lume,
De parcă nu ajunge ce a fost...
De parcă soarele nu mai apune,
De parcă nu mai știm al vieții rost...

De ce? ! ... De ce? ! ... revin cu întrebarea,
De ce nu ne grăbim spre ce e bun,
Să liniștim valul și marea,
Și să începem al iertării drum.