text Poezii crestine

De ar veni Isus Cristos la noapte

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
De ar veni Isus Cristos la poartă,
Te-ntreb de oare, eşti tu pregătit,
Să Îi deschizi cu dragoste îndată,
Să Îl primeşti cu-o inimă curată,
Sau ți-ar părea că e un nepoftit?
De ar veni Isus Cristos la tine
Şi te-ar ruga să-L laşi în casa ta,
Ai sta pe gânduri dacă este bine,
Te-ai bucura sau îți va fi ruşine,
De lucrurile ce-ar putea afla?

De ar veni Isus Cristos şi-ar spune,
Cu duioşie, dacă Îl iubeşti,
Dac-ai făcut în viață fapte bune,
Pe scara dărniciei un' te-ai pune,
Putea-vei să răspunzi făr' să roşeşti?
De ar veni Isus Cristos şi-ar spune:
"Vinde ce ai şi-mparte la săraci!"
Tu L-ai urma îndat' sau te-ai opune?
Putea-vei să te rupi fără suspine,
De tot ce ai? Gândit-ai ce-ai să faci?

De ar veni Domnul Cristos la noapte,
Ai siguranța că eşti mântuit?
Când Duhul îți vorbeşte-n sfinte şoapte,
Te-ncrezi în El sau în a tale fapte?
Crezi c-a-nviat Isus cel răstignit?
Acum te-ntreb, fii sincer şi răspunde:
Din ce-ai primit, cât crezi c-ai meritat?
De Dumnezeu tu nu te poți ascunde,
El poate-n fapte, gânduri a pătrunde,
Verdictul Lui... "Curat!" sau "Vinovat!"

De-acea eu, cu dragoste de frate,
Îți amintesc că trebuie s-alegi,
Te rupe de mârşavele păcate,
Lui Dumnezeu să dai întâietate,
Ceea ce semeni, aia-i să culegi!
Şi dacă dai, să dai cu bucurie,
Să nu aştepți răsplată, niciodat',
Ferice e de omul care ştie,
Ca să lucreze fără de simbrie
Căci e de Tatăl binecuvântat.

De ar veni Isus Cristos la tine
Şi te-ar ruga să-L laşi în casa ta,
Ai sta pe gânduri dacă este bine,
Te-ai bucura sau îți va fi ruşine,
De lucrurile ce-ar putea afla?
Ți-ai amintit c-ai fost rugat odată,
Să te implici, s-ajuți un om flâmând,
Dar cererea lăsat-o-ai uitată
Şi-acum te-ntrebi ce-o spune Sfântul Tată,
Când va afla că l-ai lăsat plângând.

Şi-ai fi putut să dai atât de multe
Şi-ai fi putut, cu-atâta de puțin...
Şi mai aştepți ca Domnul să te-asculte,
Să-ți împlinească rugile oculte,
Crezând că eşti model de bun creştin.
De nu lucrezi în via lui Mesia
Şi nu trăieşti condus de Duhul Sfânt,
De nu slujeşti cu toată bucuria,
Să nu te-aştepți la plată căci simbria,
E radicalul vieții pe pământ!

23/09/14, Barcelona-Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Stânca lovită"
Categorie:  Viata de credinta  „Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu“ (Psalm 42:2). „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut în zori de zi; sufletul m...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Speranța binecuvântată"
Categorie:  Viata de credinta  Capitolul 1. Speranţa AdunăriiEdward Dennett   Ne propunem, cu voia Domnului, să tratăm în scrieri succesive tema venirii Domnului, cu even...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Singurătatea sfinţitoare"
Categorie:  Viata de credinta  Singurătatea este unul din lucrurile cele mai importante pentru credincios, fiindcă atunci inima lui îşi reînnoieşte cunoaşterea Domnului Isus, singurul c...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Separarea de lume"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament ne învaţă în multe locuri că creştinul este mort faţă de lume; nu numai faţă de unele lucruri urâte din lume, dar faţă de lume în toate asp...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare cu privire la apostazie"
Categorie:  Viata de credinta  Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,Ziua apostaziei se apropie cu paşi repezi şi de asemenea ziua în care Domnul va veni să îi răpească pe cei ai Săi. Timpul...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Să-L vezi pe Dumnezeu în toate"
Categorie:  Viata de credinta  Un ochi simplu şi o inimă de copil sunt daruri preţioase din partea lui Dumnezeu. Toţi credincioşii ar putea şi ar trebui să le aibă, însă, din nefericire...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Rutina"
Categorie:  Viata de credinta  Oare nu am înlocuit noi deseori acţiunea plină de putere şi înviorătoare a Duhului Sfânt printr-o acţiune de rutină? Nu este acesta unul din motivele, pen...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Războiul cu Amalec"
Categorie:  Viata de credinta  După ce au strâns pentru prima dată mana şi după ce au băut pentru prima dată din izvorul care curgea din stânca lovită, Israel a avut parte de ceva cu to...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Venirea Domnului"
Categorie:  Viata de credinta  Gândul venirii în curând a Domnului nostru ne este cunoscut tuturor. Putem să-i mulţumim din inimă lui Dumnezeu, pentru că ne-a dăruit o nădejde vie. Acea...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aşteptarea creştinilor"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament vorbeşte în diferite locuri despre aşteptarea creştinilor. Ce aşteptăm noi? Sau mai bine am întreba: Pe cine aşteptăm noi? Răspunsul nu est...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise