text Poezii crestine

Continuitate

de Victor Bragagiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Bragagiu
În noaptea răstignirii
Caiafa s-a rugat
Şi-aduse mulţumire
Lui Dumnezeu din nalt.

Că nu a dat să spurce
Poporul credincios
Şi a ucis pe cruce
Prorocul mincinos.

Şi se rugau păstorii
Cu lacrimi pe obraz
Că li-s ascultătorii
Salvaţi de la necaz.

Poartă o slovă gravă
Casa de rugăciuni
Că Domnul ce-I în slavă
Le-a arătat minuni:

Căci când Pilat păgânul
Voia de al feri,
Pe hulitor în mână
L-a dat de-al nimici.

Păstorii-nalţă vocea
Peste poporul lor
Şi parcă-ar spune-un bocet
Rostesc stăruitor:

„În slujbe şi citanii
Mai harnici ca să fim
Şi numai cu Pisanii
Să ne călăuzim.

Că aţi văzut satana
Cum hâtru a venit
Ca să ne ieie hrana
Cu falsul prorocit.

Şi ce minuni pornise
Să facă pe aici
Că-ndată rătăcise
Pe proşti şi pe calici.

Văzuta-ţi muşcătura
Cum ne căta urât?..
Dar noi citim Scriptura!!!
Şi l-am descoperit.

Să ne rugăm lui Domnul
Cu-aprindere cu toţi
Ca să ferească omul
De lupii-aceştea hoţi.

De-i deteră-ascultare
Acei ce fură fraţi
Şi nu-s în adunare –
Să fie blestemaţi!

Că-s duşi în rătăcire
De diavol sunt găbjiţi –
Să n-aveţi nici pornire
Cu dânşii să vorbiţi.

Ei au obrăznicie
De-a n-asculta pe „unşi”,
Deci în blestemăţie
Să fie de toţi puşi...”

...Îmi trece pe sub tâmplă
Un gând înfricoşat:
Şi astăzi se întâmplă
Ce-atunci s-a întâmplat!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Stânca lovită"
Categorie:  Viata de credinta  „Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu“ (Psalm 42:2). „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut în zori de zi; sufletul m...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Speranța binecuvântată"
Categorie:  Viata de credinta  Capitolul 1. Speranţa AdunăriiEdward Dennett   Ne propunem, cu voia Domnului, să tratăm în scrieri succesive tema venirii Domnului, cu even...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Singurătatea sfinţitoare"
Categorie:  Viata de credinta  Singurătatea este unul din lucrurile cele mai importante pentru credincios, fiindcă atunci inima lui îşi reînnoieşte cunoaşterea Domnului Isus, singurul c...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Separarea de lume"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament ne învaţă în multe locuri că creştinul este mort faţă de lume; nu numai faţă de unele lucruri urâte din lume, dar faţă de lume în toate asp...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare cu privire la apostazie"
Categorie:  Viata de credinta  Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,Ziua apostaziei se apropie cu paşi repezi şi de asemenea ziua în care Domnul va veni să îi răpească pe cei ai Săi. Timpul...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Să-L vezi pe Dumnezeu în toate"
Categorie:  Viata de credinta  Un ochi simplu şi o inimă de copil sunt daruri preţioase din partea lui Dumnezeu. Toţi credincioşii ar putea şi ar trebui să le aibă, însă, din nefericire...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Rutina"
Categorie:  Viata de credinta  Oare nu am înlocuit noi deseori acţiunea plină de putere şi înviorătoare a Duhului Sfânt printr-o acţiune de rutină? Nu este acesta unul din motivele, pen...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Războiul cu Amalec"
Categorie:  Viata de credinta  După ce au strâns pentru prima dată mana şi după ce au băut pentru prima dată din izvorul care curgea din stânca lovită, Israel a avut parte de ceva cu to...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Venirea Domnului"
Categorie:  Viata de credinta  Gândul venirii în curând a Domnului nostru ne este cunoscut tuturor. Putem să-i mulţumim din inimă lui Dumnezeu, pentru că ne-a dăruit o nădejde vie. Acea...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aşteptarea creştinilor"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament vorbeşte în diferite locuri despre aşteptarea creştinilor. Ce aşteptăm noi? Sau mai bine am întreba: Pe cine aşteptăm noi? Răspunsul nu est...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise