text Poezii crestine

Ce-ai semănat, vei secera

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Puiu Chibici
Ce-ai semănat, vei secera,
Căci totu-n viață se plătește;
Așa e scris în cartea Sa,
Așa, Însuși, Domnul vorbește.

Anii oricum se duc, se trec,
Ca norii care vin și pleacă.
Trecutul tău e un eșec
De-ai semănat în firea-ți seacă.

De-ai semănat venin și ură,
Minciuni și vorbe fără șir,
Călcând voit Sfânta Scriptură
Vei bea același măsurat potir.

Nu poți să fii creștin de formă,
Cândva tot Îl vei întâlni
Și dacă viața nu ți se transformă
Mă-ntreb: `nainte-I cu ce vei veni?

Acum te crezi măreț și tare
Și toată lumea e a ta,
Dar vin și vremi de încercare
Și nici chiar tu nu vei scăpa.

De-ai semănat fărădelege,
Nu te-aștepta la răsplătiri,
Căci pân` la urmă vei culege
Doar lacrimi și dezamăgiri.

Astăzi ești tânăr, în putere,
Și crezi că vei rămâne așa,
Sau poate ai ceva avere
Și poți orice să faci cu ea.

Un deget de-ar mișca Stăpânul
Și-ntr-o clipită ai pierdut tot,
Tu singur îți alegi destinul,
Nu te juca cu Domnul, Savaot.

De-ai semănat cu bucurie
Și lacrimi Sfântul Său Cuvânt,
Vei fi chemat la părtășie
Cu Însuși Regele Cel Sfânt.

De-ai semănat în Duhul slavei
Smerit și umilit mereu,
Un loc la masa Lui avea-vei
În cer la Bunul Dumnezeu.

Toți cei ce au semănat în vie
Cu pace și cu al Său har,
Vor secera cu bucurie,
Truda lor nu va fi-n zadar.

Ce-ai semănat, vei aduna,
Căci secerișul e aproape,
Curând Isus te va-ntreba:
”Tu, ce-ai făcut aicea frate?”

Vei încerca o scuză, poate,
Sau vei rămâne mut de spaimă,
Genunchii, brațele ți se vor bate,
Nu vei mai vrea nici bani, nici faimă.

Vei regreta a ta umblare,
Vorbire și orice faptă rea,
Mersul degeaba la adunare
Și toată aroganța ta.

Cum îți așterni, așa și vei dormi,
Zice o vorbă din bătrâni,
Cu lucrurile sfinte nu glumi
Și nu da niciodată spini în loc de crini.

Tot ce-ai făcut, ți se va face,
Nimic nu trece neplătit,
Căci roata vieții se întoarce
La Domnu-i totul cântărit.

Trezește-te, mai ai o șansă
Acum în ceasul cel din urmă,
Întoarce-te sincer acasă
Și intră-n a Domnului turmă.

Ce-ai semănat aici, amice,
Cu aceea te vei întâlni,
Alege dar culegător de spice
Cu Domnul Isus la sfârșit să fii.

Mândria, ura, răutatea,
Te duc ușor, ușor, spre abis.
Mila, dreptatea, bunătatea,
Te vor conduce-n sfântul Paradis

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>