text Poezii crestine

Bogat pentru cer

de Ioan Vasiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto: ""Dar Dumnezeu i-a zis:'' Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere
înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi? Tot așa este și cu
cel ce își adună comori pentru el, și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.'' Amin!
Luca 12:21-22.

Omul se frământă-n viață
Bogății și-averi s-adune,
Dar Eclesistul ne învață
Că totul e deșertăciune.

Dacă pentru om primează
Să-și adune-averi mereu,
Tot mai mult se depărtează
De Preasfântul Dumnezeu.

Omu-n gândul lui își spune
Că-s pentru vremea bătrâneții,
Dar, ce nădejde-i mai rămâne
Când îi taie firul vieții?

Că bogății adună-ntruna...
Felurite, de tot soiul,
Strânge-argintul ca țărâna,
Îmbrăcămintea ca noroiul.

Geaba strînge-argint și aur
În goana după avere,
Că omul nu-i decât un abur
Ce se-arată, apoi piere.

Și toate câte-s adunate
Poartă-n ele lumesc semn;
La sfârșit, le-ar da pe toate
Pentr-un strop de untdelemn.

Când adună ani de-a rândul,
Omul n-a gândit de fel
Că a Domnului-i pământul
Cu tot ce cuprinde el?

În viața ce i-a fost dată
Omul de-ajunge bogat,
Să nu uite niciodată
Că toate, Domnul i le-a dat.

Omule! Scriptura spune:
N-aduna comori ce pier!
Fii bogat în fapte bune!
Strânge comori pentru cer!

Din ce ți-a dat Domnul ție,
S-ajuți semenul la greu;
Că pe cine dă cu bucurie
Îl iubește Dumnezeu. Amin!


Cele mai recente resurse creștine scrise

"Adevăratul har al lui Dumnezeu în care staţi - 1 Petru 5:12"
Categorie:  Viata de credinta  Dumnezeu ne este descoperit ca “Dumnezeul oricărui har”; iar poziţia care ni se oferă este aceea în care “gustăm ca Domnul este bun” (sau plin de har). Şi...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Adăpost, siguranţă, bucurie"
Categorie:  Viata de credinta  În ce clasă călătoreşti?Călătoreşti... Călătoreşti din timp către veşnicie. Şi cine poate fi în stare să ştie cât de aproape este clipa deosebit de însemn...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"...când nu există un verset biblic potrivit"
Categorie: Versete biblice Întrebări pe care ni le putem pune atunci când nu găsim nici un loc în Biblie care să ne indice care este voia Domnului.1. Este ceea ce facem pentru Hristos? (1. Corint...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Profetul Maleahi"
Categorie:  Cartile Bibliei  În general, despre profeți, Domnul nu a considerat potrivit să ne dea multe informații exacte, cu excepția celor ale lui Isaia, Ieremia și Daniel, și, într-...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Maleahi"
Categorie:  Cartile Bibliei  Profeţia lui Maleahi se ocupă de poporul revenit din captivitatea din Babilon şi este deosebit de importantă prin aceea că arată starea morală a poporului d...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Zaharia"
Categorie:  Cartile Bibliei  Zaharia se ocupa cu imperiul naţiunilor mai mult decât ceilalţi doi profeţi de după captivitate, de acea împărăţie sub al cărei jug erau iudeii, şi de aşeza...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hagai"
Categorie:  Cartile Bibliei  Ultimii trei profeţi au profeţit după captivitatea în Babilon. După cum am văzut deja în cărţile Ezra şi Neemia, Dumnezeu adusese înapoi o mică rămăşiţă a p...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ţefania"
Categorie:  Cartile Bibliei  Ţefania ne prezintă judecata pe care Duhul lui Dumnezeu o face asupra stării mărturiei date pentru Numele lui Dumnezeu în această lume într-o epocă în care...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Țefania"
Categorie:  Cartile Bibliei  La Țefania, ca și la Habacuc, vom găsi unele asemănări cu Ieremia, și aceasta nu numai deoarece ambii spun despre vrăjmașul caldeean, ci și pentru că ambii...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Habacuc"
Categorie:  Cartile Bibliei  IntroducereCăile lui Dumnezeu dezvăluite în Cuvântul SăuCât de complexă şi desăvârşită este desfăşurarea căilor lui Dumnezeu în Cuvântul Său! Acesta conţine...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise