text Poezii crestine

Azi Satana este-n lume

de Ioan Vasiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto:""De aceea, bucurați-vă, ceruri și voi care locuiți în ceruri! Vai de voi, pământ și mare!
Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme.""
Apocalipsa 12:2.
Era un heruvim ocrotitor
Și cu aripile întinse
Peste înălțimi de slavă,
Peste ceruri necuprinse.

Și stătea la loc de cinste
În a Raiului grădină
Sus, în locul cel mai Sfânt:
În Cetatea de lumină.

Era plin de înțelepciune
Și desăvârșit în toate;
Avea veșminte acoperite
Cu aur și nestemate.

Așa a fost făcut să fie
Luceafărul strălucitor,
Mai frumos ca nimeni altul,
Ca un fiul al zorilor.

La început, fără prihană
Și Dumnezeu l-a înălțat;
Dar de...frumusețe și mândrie
Inima i s-a-ngâmfat.

Preamărindu-se pe sine
Își lepădase devoțiunea,
Și cu strălucirea lui
Și-a stricat înțelepciunea.

Și-a zis:"Mă voi sui în cer
Să-mi ridic mai sus de stele
Scaunul meu de domnie
Și sceptrul puterii mele.

Numai pe vârfuri de nori
Umblu și mă sui mereu
Spre capăt de miazănoapte,
Și voi fi ca Dumnezeu."

Când i-a văzut nelegiuirea
Dumnezeu cel veșnic Sfânt,
L-a izgonit pentru vecie
Aruncându-l pe pământ.

Și pe treimea de îngeri
- Cei care s-au răzvrătit -
De aceea în Scriptură-i
Domnul dracilor numit.

E vrăjmașul! E Satana!
Diavolul e al lui nume!
El e șarpele cel vechi
Care înșală-ntreaga lume.

Cum Dumnezeu a făcut omul
Întocmai după chipul Lui,
Satana își îndreaptă ura
Împotriva omului.

El cutreieră pământul
Lovind în oameni mereu,
Ispitind, cu preferință,
Copiii lui Dumnezeu.

Tare mult îi dușmănește
Că se-nchină și-I slujesc
Cu evlavie și credință
Numai Tatălui ceresc!

De aceea-i amăgește -
Și-i dibace-n ispitire,
Ca să i se-nchine lui
Și să-i ducă la pieire.

El a izvodit minciuna,
El este tatăl minciunii;
Și toți aceia care-l cred
Ajung robii stricăciunii.

Chiar și pe Hristos Isus -
Pe-ntinsul pustiului,
A încercat să-L ispitească
Ca să i se-nchine lui.

Dar Satana a dat greș
Că Hristos Isus i-a zis:
"Înapoia Mea, Satano!
Că-n Scriptură este scris

Să te închini Domnului tău
Cel din slăvile cerești,
Dumnezeului cel veșnic -
Numai Lui să îi slujești!"

Azi, Satana este-n lume
Și-n lucrarea-i diavolească
Se silește zi și noapte
Pe creștini să-i nimicească.

Când Satana se preface
Într-un înger de lumină,
Mulți se lasă înșelați
Și Satanei i se-nchină.

Demonii lui se prefac
În slujitorii neîntinării,
Iar cei care îi ascultă
Vor lua calea pierzării.

Căci vor fi siliți de diavol -
Nemaiputând să-l înfrunte,
Să primească semnul fiarei
Pe mâna dreaptă sau pe frunte.

Iar cine primește semnul
Și Satanei i se-nchină,
Va ajunge-n focul veșnic
Chinuit fără odihnă.

Ca și pân-acum, Satana
Se va război mereu
Cu acei care iubesc
Poruncile lui Dumnezeu.

Și nu poate să-i înfrângă
- De aceea e furios -
Pe creștinii care țin
Mărturia lui Hristos.

Vrând să stăpânească lumea
Și oamenii să i se-nchine,
Caută ca să răstoarne
Rânduielile divine.

Că Dumnezeu a făcut omul
Din lut, o făptură vie,
Și din coasta lui - femeia,
Să-i fie omului soție.

Și le-a dat porunca asta:
"Creșteți și vă înmulțiți,
Și să umpleți tot pământul
Peste el să stăpâniți!"

Dar Satana împinge lumea
La însoțiri nelegiuite,
Dând un aer de firesc
Practicilor sodomite.

Și cum desfrâul și dezmățul
A cuprins și robi și regi,
Azi, păcatul sodomiei
Se vrea ocrotit de legi.

Vai de voi, pământ și mare!
Ce necazuri și nevoi
Vă așteaptă că vrăjmașul
S-a coborât printre voi

Cuprins de mânie mare -
C-a rămas vreme puțină
Și ziua Domnului i-aproape
Cu judecata Sa divină.

În zadar vrăjmașul umblă
Și lucrează mai vârtos,
Că noi aducem închinare
Domnului Isus Hristos.

În zadar nelegiuiții
Hulind Îl tăgăduiesc,
Că surorile și frații,
Sfinții Îl mărturisesc.

Doamne, dă-ne Tu putere
Să-mplinim ce-avem în gând:
Să rămânem în Hristos
Că El vine în curând.

Întărește-ne credința!
Dă-ne darul rugăciunii!
Fă ca dintre noi să piară
Pe veci duhul stricăciunii.

Să nu ne lăsăm înșelați
De urâciunea pustiirii,
Că dacă vom da înapoi
Pierdem rostul mântuirii.

Or, nu poate să ne înghită
Păcatul, Ispititorul,
Că Cel ce luptă pentru noi
E Isus - Biruitorul.

Domnul nu ne lasă singuri
Că ne vede neputința,
Și lângă noi luptă Isus,
El ne-aduce biruința.

În zadar cel rău pândește
La ușă și la fereastră,
Că Isus - Mântuitorul
E cu noi în lupta noastră! Amin!







Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise