text Poezii crestine

Avem, Amin, avem!

de Gigi Stanciu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gigi Stanciu
Avem, Amin, avem
Un TATĂ, FIU și-un DUH,
Avem un Dumnezeu
Ce e de trei ori sfânt!

Străpunși am fost
De suliți-otrăvite,
Murind câte puțin
În fiecare veac,
Până ce-n dreapta Psalmul 110: 1
Tronului măririi
Cu cinstea cuvenită
ISUS, s-a așezat.

El, unicul moștenitor, Evrei 1: 2
Al tuturor și-n toate
Și-a terminat lucrarea
Ce ne-a răscumpărat,
Pe-acest popor ales
Și tuturor din neamuri,
Pe toți acei spălați Evrei 1: 3
De tină și păcat.

Aveți grijă ce cereți!
Ne spuse-odată Fiul,
Când noi voiam în slavă
Să fim cu El purtați,
Căci cinstea cuvenită
De-a ține-n mână cerul
O dă doar creatorul
La cel făr’ de păcat.

Cui spune Dumnezeu?
Acest scaun de domnie Evrei 1: 8
E pentru Fiul meu,
Toiag în veci de veci!
Și cărui înger? Evrei 1: 13
I-a spus vreodată Tatăl:
Să șezi la dreapta mea
Și să domnești în veci!

Trecut-au veacuri,
Vremuri triste,
Când indulgențe
Se vindeau pe bani,
Dar cu bănuți de-argint
A fost vândut și Fiul
Pe când căuta pe om
Să-l scape de dușman.

Trecut-au veacuri,
Clipe adânci,
Nemărginirea Lui
Văzându-se în tot,
Atotputernic, Domnul,
Omniprezent în toate,
Ne-a binecuvântat cu daruri
Iubindu-ne pe toți.

Avem un mare preot Evrei 8: 1
Orânduit din vremi
Dar noi, „preafericiți”
Pe El, nu îl vedem;
Avem o jertfă mare Evrei 9: 23; Evrei 11: 4
Ce-a fost dusă la cruce
Dar noi ne facem crucea
La piept și la răscruce.

Avem făgăduințe Evrei 8: 6
Și-un legământ mai bun Evrei 7: 22
Dar noi ținem tradiții
Și-orânduieli de rând.
Avem nădejde-n ceruri Evrei 7: 9
Și numele Lui sfânt!
De ce credem în basme
Și-n muritori de rând?

Avem o avuție Evrei 10: 34
Ce dăinuie în veac!
Dar dăm firmituri
La cel ce e sărac?
O patrie mai bună Evrei 11: 16
Va fi cetatea noastră!
Iar noi plecăm prin lume
Slujind din poartă-n poartă?

Avem pe Dumnezeu
Ce e de partea noastră,
Odihna noastră-n El
Fiind o virtute-aleasă!
E pacea ce-o dorim Evrei 4: 3
În sufletul curat,
Chiar dacă sunt și piedici
Pe drumul de urmat.

Avem de dus o luptă,
Deci să rămânem treji!
În lupta cu păcatul
Nu noi suntem viteji;
Credința noastră-n Domnul
Ne ține neclintiți,
Cuvântul, rugăciunea,
Chemarea de-a fi sfinți. Evrei 3: 1

Avem pe Dumnezeu!
Ce-i foc mistuitor, Evrei 12: 29
El clatină și cerul,
Pământul de sub noi. Evrei 12: 26

Când, Voia Lui va da
Pământului păcatul,
Iar Fiul va venii
Cu cel ce-i spune frate, Evrei 2: 11
Vom fi în țara care
Ne este destinată,
O-mpărăție care
Nicicând nu-i clătinată! Evrei 12: 28

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise