text Poezii crestine

Proclam din nou

de George Cornici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
PROCLAM DIN NOU…

Din nou proclam convingeri ce-s mai presus de glie,
Ce-mi pot aduce-n suflet nespusă veselie
Am fost pierdut pe drumul ce duce la pierzare
Lăuntru-mi era prins de colb și nepăsare
Nu am știut ce daruri revarsă Trinitatea
Erau total distruse simțirea, demnitatea
Dar mi-a ieșit în cale Stăpânul cu iubirea
Și am simțit, îndată, cum e zdrobită firea
Și-ntreaga mea ființă văzut-a transformare
De-atunci mi-e drag cuvântul numit “descătușare”
De-atunci pătruns-a-n suflet dumnezeiasca Rază
Ce numai fericire și-ncredințări creează.
De vin filozofii ce-aduc putreziciune
Sau teorii precare ce nasc doar uscăciune
Le-nfrunt nu cu puterea ce EUL o produce
Ci cu credința vie că Cel jertfit pe cruce
M-a transferat în mediul trăirilor supreme
C-a vrut din întuneric la slavă să mă cheme
Și-ncredințat că viața nu la mormânt sfârșește
Și că-n văpaia lumii Stăpânul mă păzește
Vreau să-L urmez cu stimă nu pân’ la jumătate
Ci până la hotarul numit ETERNITATE.

gc/4 Martie, 2012

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Exemple din Vechiul şi din Noul Testament"
Categorie: Studiu biblic  Din Egipt la CanaanIstoria poporului pământesc al lui Dumnezeu din Egipt până în Canaan este un lanţ de evenimente care au avut o însemnătate directă pentru Israel....
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Despre răpirea celor credincioşi"
Categorie: Studiu biblic fragmente din scrierile lui J .N. DarbyRăpirea credincioşilor şi caracterul rămăşiţei iudaiceRăpirea sfinţilor pentru a întâlni pe Domnul în văzduh, înainte de arătarea S...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Despre liberul arbitru sau, este omul liber să aleagă"
Categorie: Studiu biblic  Iubit frate,Multele ocupaţii m-au făcut să las puţin de o parte subiectul important al scrisorii tale. Doctrina liberului arbitru, pune din nou înainte, faptul de a...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Despre erezie"
Categorie: Studiu biblic  Erezia nu este atât o depărtare de la chipul adevărului cât depărtarea de Duhul adevărului, iar noi suntem chemaţi să judecăm duhul ereticului în primul rând ales c...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"De la Geneza la Apocalipsa"
Categorie: Studiu biblic  de Samuel Ridout IntroducereDeuteronom 8:7-9 ; Deuteronom 34:1-4 .Aceste două locuri din Scriptură ne arată ceea ce eu înţeleg a fi cele două moduri în care pu...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cunoscuţi mai dinainte, aleşi, predestinaţi"
Categorie: Studiu biblic  de Arend Remmers Cuprins :1  -   Planul etern al lui Dumnezeu2  -  Fiul Tatălui, iubit înaite de întemeierea lumii3  -  Miel...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să studiem Scriptura?"
Categorie: Studiu biblic  Este  foarte dificil pentru oricine să încerce  să prescrie unei alte persoane o metodă corectă de a studia Scriptura. Adâncimea infinită a Scri...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să studiezi Biblia"
Categorie: Studiu biblic  Gânduri introductiveS-ar putea ca multora să li se pară inutilă o carte despre acest subiect, şi să o considere ca un amestec în chestiuni în care fiecare ar trebui...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Creație sau evoluție?"
Categorie: Studiu biblic „Dumnezeu a zis… şi a fost”Credem că trebuie să scriem aceste pagini gândindu-ne mai ales la generaţiile tinere, uşor de convins să nu ia în considerare decât ceea ce est...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cercetarea în comun a Cuvântului" - R. K. Campbell
Categorie: Studiu biblic  La fel ca în celelalte strângeri laolaltă, şi în cazul cercetării în comun a Cuvântului, sunt necesare unele condiţii, pentru a putea avea din această cercetare a C...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise