text Poezii crestine

Nimic, n-o să mă oprească!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Nimic, n-o să ma oprească!

Nimic n-o să mă oprească
Pe Domnul meu să Îl slujesc
Și nimeni n-o să reușească
Să facă, să mă răzgândesc.

Eram cândva, nehotârâtă
Și mă gândeam să mai aștept
Iar viața îmi părea urâtă
Mereu căutam să o îndrept.

Dar singură, n-aveam putere
Și așteptam pe Cineva...
Simțeam în inimă durere,
Ceva, care mă cerceta

Și îmi spuneam că este-n lume,
Există, Acel Cineva...
Care mai multe-mi poate spune
Și-mi poate bucurie, da

Din Biblie, citind mai bine
Am înțeles cât m-a iubit
El a murit și pentru mine
Și chinuri grele a pătimit

Cu sânge a spălat rușinea,
Neascultarea a plătit
Prin El, s-a săvârșit minunea
Din suflet, Isus m-a iubit

Și n-a precupețit nimica
Din moarte ca să fiu salvată
A îndurat bătaia, frica
Să fiu a Lui, să fiu scăpată.

Din Iadul cel de foc al morții
Ce prin păcat l-am câștigat
Isus, învârte roata sorții
Din moarte, m-a eliberat.

Nimic, n-o să mă oprească
Pe Domnul meu să-L însoțesc
La ceruri o să mă răpească,
Din inima, o să-L slujesc

Căci Domnul ce promite, face,
La cer, cu El voi locui,
În binecuvântări și pace
Etern, pe El Îl voi sluji.

Amin

Câmpia Turzii, 1 octombrie 2012

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise