text Poezii crestine

Lupt și nu mă las învins!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Lupt și nu mă las învins!


Tu ești primul Domnul meu
În inima mea plăpândă
Eu Te voi iubi mereu
Chiar de Cel Rău stă la pândă

Să mă prindă strâmtorat
Crezul meu, să-l risipească
Și să fiu descurajat
Patima, să mă robească

N-am să-l las iubit Părinte
Ca să-și facă jocul lui,
Voi merge spre cele sfinte,
Drept pe calea Cerului.

E viclean dușmanul meu
Dar eu, bine îl cunosc
Căci m-a urmărit mereu
Când umblam fără de ros, t

Când eram pe căi pierdute
De Tine nu prea știam,
Făceam vrute și nevrute
Voia lui, o împlineam

Dar acum m-am deșteptat
Nu-l mai vreau în viața mea,
De el m-am îndepărtat
Inima mea, e a Ta

Și așa doresc să fie
Câte zile voi trăi
Căci a Ta Împărăție
O doresc, și a mea va fi!

Lupt și nu mă las învins
De nimeni și de nimic
Nu mai pot să fiu convins
Am crescut, nu mai sunt mic

Credința mea este mare
Și e după voia Ta
Să ai Doamne îndurare
De mine, de viața mea,

Fericește-mă bun Tată
Eu sunt fiu din os domnesc
Și nu mai vreau niciodată
Calea Ta, s-o părăsesc

Tu ești cel ce mă iubește
Cel ce binele mi-l vrea
Drumul bun mi-l pregătește
Spre Împărăția, Ta

Fericirea să-mi găsesc
Cu cei dragi, care au plecat
Pe Tine să Te iubesc
Slavă să-Ți dau, neîncetat!

Amin

Câmpia Turzii, 12 august 2021

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise