text Poezii crestine

PREGĂTIŢI CALEA DOMNULUI!

de Marinau Daniela
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinau Daniela

O, Doamne, cum dobori copacul mândru!
Şi îl înalţi pe cel umil, de jos,
Tu îl usuci pe cel semeţ că-i verde
Din pom uscat, faci arbore stufos.

În faţa Ta, sunt toate nivelate:
Munţii trufaşi- în pulbere se pleacă,
Iar văile adânci sunt astupate...
Egali se fac creştinii, ca să-Ţi placă.

Croiți drum Celui ce înaintează,
Prin câmpiile destinului,
El viața tuturor ne-o dirijează,
Domnul Dreptății e Numele Lui!

Privind în jur, ne pare-o nedreptate:
Unii-s bogaţi, alţii săraci,
Dar voia Ta este egalitate,
Şi asta vrei, în Israel să faci.

Pe cei avuţi îi vrei miloşi:
Şi-aştepţi ca, liberi, să-Ţi dea ascultare,
Nu lauzi fapta unor robi fricoşi,
Dorești ca voia-Ţi să ne fie desfătare.

Cel care strânge mult, să nu se-mbuibe,
Iar altul, ce puţin culege,
Să-i fi completată lipsa-n tolbe
Ai hotărât în Israel ca lege.

Pe învăţaţi, Tu îi doreşti smeriţi,
Căci în Cristos este comoara
De-nţelepciune şi de cunoştinţi,
Iar pe creștin, mândria îl doboară.

Cei care sunt, la chip și trup, frumoşi,
Să mulţumească Celui Sfânt, mereu,
Să fie şi-n credinţă- sănătoşi,
Să nu cadă în cursa celui rău!

Chiar grecii, cu filozofii păgâne,
Credeau că sufletele celor arătoşi,
Datoare sunt să fie-n trup stăpâne,
Să fie ei şi-n caracter frumoşi.

Așa grăiește Domnul Dumnezeu:
„Nu vă făliți cu bani, minți, sănătate!
Să vă mândriți că știți Cine sunt Eu,
Cel care judec, fac milă, dreptate!”

O, Doamne, Tu-ţi doreşti Mireasă,
Fără cusur şi fără zbârcitură,
Echilibrată şi armonioasă,
Să fim aşa cum scrie în Scriptură!

Amin!

17-02-2013, Craiova

Cele mai recente resurse creștine scrise

"De ce nu vorbește Dumnezeu din ceruri, sau ceva?"
Categorie: Invataturi biblice  De ce Dumnezeu nu-mi face ușor să cred în El.6 minute · Anita EvangelistiCei mai mulți oameni experimentează gânduri de îndoială. De ce nu face Dumnezeu lucrur...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise