text Poezii crestine

Pășind...

de Victor Bragagiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Bragagiu
Îmi pătrunde până-n cuget frigul,
Haina-mi este jilavă în vânt,
Doamne, Tată, sunt atât de singur
În această beznă pe pământ.

Luna-i adormită pe gherghefuri,
Țesătura-n nouri a pătruns,
Prind în palme raze de luceferi,
Însă-n ele nu-i nici un răspuns.

Umbrele mănâncă din secunde
Ca să piară-mprospătatul nou,
Singur mie doar îmi pot răspunde
Căci pierdui și urma de ecou.

Caut un cuvânt care să spere
Numai nu o lege de bigot
Degetele-mi pipăie-ntuneric -
Altceva ca să găsesc nu pot.

Lacăte mă latră din belciuge,
Geme-ncet un zvon bisericesc -
O lumină mică mi-ar ajunge
Ca să pot cu ochii să-i vorbesc.

Noaptea însă numai se îngroașă,
De tăișu-i rece mic m-am strâns,
Nu răsună plânsete din fașă,
Din sicrie nu răzbate-un plâns.

De-ar țipa chiar și cu răutate
Măcar cucuveaua din stejari -
M-oglindesc doar în singurătate
Prins întreg în ochii ei cei mari.

Știu că îngeri smulg din lan neghine
Și îndrepți umili și doborâți,
Te-aș striga, dar parcă mi-i rușine
Că sunt alții mult mai necăjiți.

Eu mă țin, Părinte, pe picioare
Și pe Cale încă merg și... vin...
Doar un picur de-aș primi de Soare...
Dar mai răbd căci vreau așa puțin...

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce înseamnă faptul că eu nu aud glasul lui Dumnezeu?"
Categorie: Invataturi biblice  Ce se întâmplă când chiar nu știi în ce direcție Dumnezeu vrea s-o iei?6 minute · CreștinismActiv Ca un creștin, bineînțeles că vrei să faci decizii care...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cuvântul lui Dumnezeu: o sugestie pentru o viață mai bună?"
Categorie: Invataturi biblice  Cum citești tu Cuvântul lui Dumnezeu? Înțelegi cât de vital este să trăiești conform lui?6 minute · Carl Henry Ultimul week-end am fost la o conferință cr...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
“Chiar trebuie să fac asta, Dumnezeu?”
Categorie: Invataturi biblice  Ai simit vreodată că prețul pe care Dumnezeu Îl cere uneori, pentru un lucru, este prea mare?4 minute · Ann Steiner Am eu credința simplă ca să fiu ascult...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Orice faci, fă din toată inima"
Categorie: Invataturi biblice  Martha realizează, într-un mod foarte practic, ce înseamnă să faci totul din toată inima ca pentru Domnul.2 minute · Martha Evangelisti Martha realizează,...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu eu că Biblia nu este inventată?"
Categorie: Invataturi biblice  Am citit și învățat din ea toată viața mea, dar unde pot găsi dovadă că Biblia spune adevărul?5 minute · Ann Steiner Ți-ai pus vreodată întrebarea „Cum șt...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dacă crezi cu adevărat în Dumnezeu, de ce mai păcătuiești?"
Categorie: Invataturi biblice  Ispita poate părea prea mare pentru a rezista. Prea mare, chiar și pentru Dumnezeu?5 minute · M. van der Staal Biblia spune, „Fugi de poftele tinereții”....
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poți deveni Cuvântul vieții pe două picioare"
Categorie: Invataturi biblice  Isus a vorbit cuvinte ale vieții care puteau să-i salveze pe oameni. Autoritatea Lui venea din împlinirea Cuvântului. Și noi putem primi aceeași autoritate.7 m...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dreptatea și seriozitatea Cuvântului lui Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Aceasta îl definește pe un creștin care este serios în ce privește viața lui/ei.4 minute · CreștinismActiv Dreptate – seriozitateÎn traducerea norvegiană...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poți deveni fără pată sau zbârcitură"
Categorie: Invataturi biblice  Credincioșia personală duce la …5 minute · CreștinismActiv Când te gândești la lumea din timpurile noastre, în care trăim, nu e greu să observi cantitatea...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum este dragostea lui Dumnezeu desăvârșită în noi?"
Categorie: Invataturi biblice  How is God’s love for us evident? More importantly: How is our love for God made evident?4 minute · Johan Oscar Smith Dragostea lui Dumnezeu desăvârșită:...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise