Florile învierii

O, ce zori de îndurare peste liniștea adâncă,
Peste plânsul de sub gene și la ușa zăvorâtă!
Toată primăvara rece a zâmbit sfios spre Tatăl,
Ca un semn de mulțumire pentru jertfa neuitată.

Dimineața învierii, dimineața bucuriei -
Dezlegați de gheara morții cântă-n slavă cei din glie!
Căci de pe mormântul negru piatra mare-a fost luată
Și Isus, lumina lumii, ne-a îmbrățișat cu Tatăl.

A-nviat viața noastră, calea către veșnicie!
Cuiele n-au putut frânge nesfârșita Lui iubire.
Moartea nu a fost în stare să Îl pună la pământ,
Boldul ei e frânt de Isus și prin El eu liber sunt!

Florile se deschid vesel surâzând multicolor -
Cât de liber sunt de lanțuri, ce parfum liniștitor!
Aș fugi ca și Maria, la picioare, să mă frâng,
Ca și Ioan, dintr-o suflare, către vechiul Său mormânt!

O, Isuse, câtă pace și câți muguri pe butuci!
Primavara e-nviere. Tu ești cel ce o aduci.
Mulțumesc pentru Golgota, că acol’ m-ai răstignit!
Mulțumesc de înviere, căci prin ea m-ai înnoit!