N-am crezut să-nvăț...

N-am crezut să-nvăț...

N-am crezut să-nvăț a iubi vreodată
Eu, o porumbiţă, frântă de destin
C-o să-mbrac zăpada, albă, minunată
Și-o să-mi țină partea, cerul cristalin

N-am crezut să văd binele din răul
Ce atâta vreme m-a ținut pe jar
C-o să văd din beznă, răsărind lumina
Și-o să fiu părtașă la sublimbul Har

N-am crezut să văd răsăritul, Doamne
După-atâtea nopți pline de tăceri
C-o să fi cu mine-n vuietul de toamne
Și-o să-mi fii dulceața singurei plăceri...

N-am crezut s-aud prin atâta zgomot
Prin atâta jale, cântecul ceresc
Însă din înaltul slăvilor, cu tropot
M-a păzit întruna corul îngeresc

Iată, cred acuma, prin iubirea Sfântă
Cea din adâncimea celui Glorios
Numai este lucru ce mă înspăimîntă...
Da, se poate totul, prin Isus Hristos!

El transformă piatra într-un diamant
Iar într-un pustiu, face râu de apă
Face să apară pâine din neant
Ceea ce nu-i omul, vrednic să priceapă

Celui ce-i orfan, El se face mamă
El e ajutorul celui ce-i zdrobit
Fiului pribeag, i se face Tată
El aude omul frânt, nenorocit

Iată-mă acuma, prin puterea Sfântă
Sunt o porumbiţă tresărind de dor
Aripa cea fost multa vreme frântă
S-a 'nălțat în slava veşnicului zbor! ...