Trandafir fă-mă Tată, pe cruce!

Eu aştept răbdător veşnicia,
Acţionez viguros cu iubire,
Nu întreb, nu cârtesc, am tăria
De-a căuta plinătate, sfinţire,

Ce răspuns aş primi la-ntrebare,
De vorbirea mi-ar fi "de ce, dacă?"
Aş primi pe deplin consolare,
Sau trăirea mi-ar fi mai săracă?

Şi gândirea ce-mi e limitată,
Se loveşte mereu de un zid,
Te percep, Te ador Sfinte Tată,
Plinătatea-Ţi, ocupă-al meu vid,

Înţeleg când privesc roi de stele,
Constelaţii ce tac şi se-aprind,
Ce sunt eu, comparaţie cu ele,
Ce eşti Tu? Remuşcări mă cuprind,

Îmi descopăr trăirea de humă,
Ruşinat Te implor să mă ierţi,
Sunt real şi creat, nu-s o glumă,
Carte scrisă, dar fără coperţi,

Îngrijeşte-mă Doamne mai bine
Şi repară ce-i rupt şi stricat,
Ce e scris şi citit va rămâne,
Dar tu poţi să mă faci iar curat,

Urmăresc să dezvolt bunătatea,
Să dau rod ca un pom înflorit,
Nu contează de-i goală cetatea,
El îşi dă fructul bun, pârguit,

Călătorului, umbra-n răscruce,
Răcorire când pasu-i sfârşit,
Trandafir fă-mă Tată pe cruce,
O mireasmă din plus infinit,

Şi acolo, pe lemnul ruşinii,
Să îmbrac cu iubire pe Miel,
Iar pe dealul numit "Căpăţânii"
Să-nfloresc zi de zi pentru El!

20/07/13, Sînpetru Mare, TM- Lucica Boltasu