text Poezii crestine

Tatăl nostru

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Tatăl nostru care eşti în veşnicie,
Sfânt e Numele Tău şi plin de măreţie,
Al Tău e pamântul, împărăţeşti în toate,
Eşti Domn peste prezent şi în eternitate.

A Ta voinţă fie un far în viaţa mea,
în totul şi în toate, facă-se voia Ta,
Nu-Ţi cer nimic mai mult, să-mi dai a zilei pâine,
Căci Tu aduci prinosul şi ştii ce va fi mâine.

Mai iartă-mi Tu greşeala şi vorba-mi pripită,
Ajută-mă Doamne, să nu cad în ispită
Şi izbăveşte-mi trupul şi sufletul trudit,
La rândul meu ierta-voi pe cel ce mi-a greşit.

A Ta e-Împărăţia şi slava şi mărirea,
Îndreaptă-Ţi astăzi Doamne, spre mine privirea,
Te voi cinsti, o, Tată, aşa cum se cuvine,
Căci Tu eşti Creatorul şi Te-ngrijeşti de mine.

Ce treabă are crinul şi pasărea şi vântul,
De ziua cea de mâine, Tu ai trimis Cuvântul,
El este pâinea vieţii, izvor de apă vie,
Acel ce gustă hrana, primeşte veşnicie.

Asa că Doamne, Tată, îngenunchez şi-Ţi zic,
Smereşte-mă pe cale şi-atunci când mă ridic,
Să fie doar prin Tine, prin braţul Tău de fier,
Să mă aşezi pe stâncă, să nu mă laşi să pier.

Orice ispită-ngroap-o şi dă-mi Tu biruinţa,
Prin Tine am viaţa, mişcarea şi fiinţa,
Vremea de neştiinţă eu ştiu că nu ţii-n seamă,
Mi-ai dat poruncă nouă, cerul întreg mă cheamă.

Căci va veni momentul şi ziua judecăţii,
Ce-ai rânduit cu cale, în spiritul dreptăţii,
Să se-mplinească Doamne, prin Omul-Dumnezeu,
Îţi mulţumesc o, Tată, că sunt iar fiul Tău!

29/05/11, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Capitolul 36. Protestantismul"
Categorie: Biserica lui Hristos  Protestul reformatorilor la cea de-a doua dietă de la Spires marchează o epocă deosebită în istoria reformei bisericii. Cu toate acestea, trebuie să avem în...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Capitolul 35. Luther la Wartburg"
Categorie: Biserica lui Hristos  Dispariţia subită şi misterioasă al lui Luther i-a tulburat mult pe prietenii săi şi a fost un triumf pentru vrăjmaşii lui. Prin provincii circulau cele mai...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Capitolul 34. Primul jubileu papal"
Categorie: Biserica lui Hristos  Avariţia clerului roman şi superstiţia poporului au fost stimulate mult prin cruciade. Timp de patru sute de ani, cruciadele au fost o sursă de imense bogăţi...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Capitolul 33. Reforma în Germania"
Categorie: Biserica lui Hristos  Se apropia sfârşitul dominaţiei exclusive a bisericii latine romane. De la pontificatul lui Grigore cel Mare, sau timp de aproape o mie de ani, biserica Rome...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Capitolul 32. Căderea Constantinopole"
Categorie: Biserica lui Hristos  În anul 1453, după un asediu de cincizeci şi trei de zile, capitala creştinătăţii răsăritene a căzut în mâinile turcilor victorioşi. Împăratul care purta num...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Capitolul 31. Mişcarea reformatoare în Boemia"
Categorie: Biserica lui Hristos  Este cu adevărat plăcut să ştim că adevărurile Evangheliei care aduc mântuirea sufletului, pe care le-au învăţat Wycliffe şi urmaşii lui ajunseseră deja să d...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Capitolul 30. John Wycliffe"
Categorie: Biserica lui Hristos  Orice cititor atent al istoriei trebuie să-şi amintească deseori avertismentul solemn al apostolului: “Nu vă amăgiţi, Dumnezeu nu se lasă batjocorit; pentru...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Capitolul 29. Înaintaşii reformei"
Categorie: Biserica lui Hristos  Într-un capitol anterior am urmărit şirul de martori pentru adevărul lui Dumnezeu şi pentru evanghelia Domnului Isus Hristos până la marele război împotriva...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Capitolul 28. Declinul puterii papale"
Categorie: Biserica lui Hristos  Din vremea lui Inocenţiu al III-lea până la perioada reformei, Domnul a pregătit calea pentru acel mare eveniment prin slăbirea puterii papilor asupra guvern...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Capitolul 27. Apropierea zorilor reformei"
Categorie: Biserica lui Hristos  Cu secole înainte ca Lutehr să fi bătut în cuie tezele sale pe uşa bisericii din Wittemberg, Domnul lucra deja pregătind atât naţiunile cât şi indivizii pent...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise