Mărturisire

Te-ai aplecat asupra mea, Isuse,
Din ceruri pentru mine ai venit
La glasul Tău s-au depărtat supuse
Durerile din trupul chinuit

Ai desenat căsuţe - cinci la număr -
Cu mâna ta pe trup le-ai desenat
Şi cu blândeţe m-ai atins pe umăr
Şi mi-ai şoptit: întinde-te în pat.

Rămâi în ascultare şi tăcere,
Nu te mişca, la tine-am fost trimis
Da Tatăl Meu să-ţi dăruiesc putere...
Şi n-am ştiut de-s trează sau e vis.

Din mâna Ta în liniştea deplină
În timp ce Te simţeam la capul meu
Au izvorât izvoare de lumină -
Nu bănuiam că Tu eşti Dumnezeu...

Nu-nţelegeam, nu pricepeam nimica,
Doar o căldura-n trup se legăna,
Simţeam cum dintre paturi mă ridica -
Şi tot n-am înţeles puterea Ta.

Şi cum să cred că dintre-atâtea sute
De suferinzi, Tu Te-ai oprit, Isus,
La patul meu zicându-mi: Scoală! Du-te!-
Şi m-am sculat, Isuse şi m-am dus...

N-am ascultat de nimeni, niciodată
Dar glasul Tău l-am ascultat atunci,
Am înţeles că am în cer un Tată
Şi ca şi eu sunt unul dintre prunci.

Şi de-mi va spune: Du-te!- mă voi duce
La margine de ceruri şi pământ
Iar când Isus m-a înviat pe cruce
Am înţeles că viaţa-nseamnă SFÂNT...

Amin!