text Poezii crestine

M-am străduit ca să veghez.....

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
M-am străduit ca să veghez... . .
(dupa Psalmul 39)


M-am străduit ca să veghez
Mereu, asupra gurii mele,
Și-am căutat să mă înfrânez
Să nu spun nicicând, vorbe grele

Am meditat mult, în tăcere,
Deși eram nenorocit,
Am suferit multă durere
Focul, cu tot m-a mistuit

Dar, vorbele-mi veneau pe rând
Și mă- întrebam, cât voi trăi?
Când va veni al meu sfârșit
Și câte voi mai pătimi?

În fața Ta, viața mea-i mică
Tu-mi știi, a zilelor măsură,
E ca o boare ce se strică
Ca o ușoară, suflătură.

Căci omul umblă chiar degeaba,
Strânge mulțime de comori
Și ca o umbra-i este graba
Căci toate se sfârșesc, când mori

Doamne, ai milă și îndurare
La Tine e nădejdea mea,
Să aduci binecuvântare
Când toate-s, împotriva mea

Și nu vreau să fiu de ocară
Cel rău, pe seamă-mi, se distrează,
Stau mult, iubire aștept iară
Cu bunătate, Tu lucrează

Mânia, s-o iei de la mine
Nicicând să nu mă pedepsești,
Ajută-mă să fac doar bine
Eu, vreau ca Tu să mă iubești

Eu, sunt străin în fața Ta
Și sunt pribeag, dar Te iubesc,
Urechea, să Îți pleci, aș vrea
Și să mă auzi când Te slăvesc!


Amin

Câmpia Turzii, 24 iulie 2011


Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise