Dezrobirea prin credinţă

DEZROBIREA PRIN CREDINTA!

*
De milenii, păcatul ține în robie omul.
Vremelnicul lut, făptură neisprăvită,
Se frământă mereu și-i piere somnul.
Fiecare zi, e-n tulburare chinuită.

Slăvit fie Domnul, Mărit fie Isus,
C-a-pregătit o salvare, din moarte.
N-a lăsat omul, să fie veșnic răpus,
A revărsat o iubire, ceva mai aparte.

A ales crucea, și viața Şi-a sacrificat,
Și-n înviere, viață nouă, omului a dat.
Credința e calea, ce Isus a inaugurat,
Dă-I astăzi inima, necondiționat!

Lumina, din ale înălțimii științe,
Dă sufletului dezrobirea în credință.
Și preface omul în neprihănite ființe,
Salvat prin har, din a morții, sentință.

Urcă încet și sigur pe scara mântuirii,
Țărâna însuflețită, în iubire reînnoită,
Privește cerul, să nu piardă clipa răpirii,
În ascultare stă mereu, să fie pregătită,

Să urce la cer, urmează pașii Lui Isus,
Cu făclia vieții ce arde, fără nicio oprire.
Cu ochii țintă, îndreptați spre cer, sus,
Așteaptă cu nerăbdare să vină al ei Mire.

Amin!