text Poezii crestine

Cu mine ai fost când mi-a fost greu!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Cu mine ai fost când mi-a fost greu


Cu mine ai fost când mi-a fost greu
Şi ai venit, când Te-am chemat,
Ai stat la căpătâiul meu
În încercări, m-ai ajutat

Cu mine ai stat în suferinţă
Durerea, s-o pot suporta,
De aceia-Ţi port recunoştinţă
Şi gust, din bunătatea Ta

Ai stat mereu şi m-ai vegheat
Mi-ai dat puteri, să depăşesc
Durerea ce m-a măcinat
Isuse scump, eu Te iubesc!

Durerea, teama, au dispărut
Eram, noi doi într-o fiinţă,
Din patul meu, euTe-am văzut
Şi m-am simţit, plin de credinţă

Căci din Scripturi, eu tot ştiam
Şi în necaz eu Te-am chemat,
Prin somnul greu, totul vedeam
Căci mâna Ta, m-a mângâiat

Eram al Tău copil iubit
Care, în chinuri suferea
Dar m-ai iertat, căci am greşit
Din nou, mi-ai dat iubirea Ta

Cu Tine vreau în veşnicie
Nu vreau nimic să ne separe
Nădejdea vieţii o am vie
Căci am la Tine îndurare.

Amin

Câmpia Turzii, 2 august 2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Care este diferența dintre sufletul și duhul umanității"
Categorie:  Studiu biblic  Sufletul și spiritul-duhul constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru legate, însă ele pot fi separate (Evrei 4:12). Sufletul reprezintă e...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine poate primi sfânta impărtășanie conform Bibliei?"
Categorie:  Studiu biblic  Cine se poate împărtăși conform voinței divine?Prima mare întrebare la care trebuie să reflectezi este: Dacă Domnul Isus îți întinde paharul, ești pregătit să...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Un creștin poate pierde mântuirea?"
Categorie:  Studiu biblic  În primul rând, este important să ne definim termenul de „creștin”. Nu orice persoană care a spus o rugăciune sau a crescut într-o familie creștină poate fi c...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aria lui Ornan-,,Aravna,, Iebusitul"
Categorie:  Studiu biblic  Două Întrebări Despre Proprietarul PământuluiAșadar, ne confruntăm cu două întrebări importante: Cum se numea bărbatul care deținea pământul? Și, cât l-a plăt...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Bătălia pentru credință"
Categorie:  Studiu biblic În lupta pentru biserică trebuie să fim vigilenți și să ne păzim de cei care se strecoară ca lupi în haine de oaie. Aceștia sunt persoane care pretind că sunt creșt...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Familia şi biserica în societate"
Categorie:  Studiu biblic  Familia și biserica sunt două concepte fundamentale în creștinism. Familia este considerată a fi o instituție divină creată de Dumnezeu pentru a oferi un cadr...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Când intervine Dumnezeu"
Categorie:  Studiu biblic Potrivit Bibliei, Dumnezeu intervine în viața oamenilor în mai multe moduri, dar cele mai semnificative sunt prin acțiunile Sale miraculoase și prin răspunsul la ru...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Bătălia de la Armaghedon -in Vremurile Finale"
Categorie:  Studiu biblic  Bătălia finală de la ArmaghedonConform cărții Apocalipsa din Noul Testament al Bibliei creștine , Armaghedon ( / ˌ ɑːr m ə ˈ ɡ ɛ d ən / ; greaca veche : Ἁρμαγ...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lunea mare - ziua curatirii templului si blestemului smochinului"
Categorie:  Studiu biblic  I. CONTEXT GENERAL – SĂPTĂMÂNA MARE ÎNCEPELunea Mare este a doua zi din ultima săptămână a vieții pământești a lui Isus Hristos.După Intrarea triumfală în Ier...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă să trăiești cu Dumnezeu"
Categorie:  Studiu biblic  Ce înseamnă să trăiești pentru Dumnezeu?Această întrebare profundă ne invită să ne conectăm cu esența spirituală a vieții noastre și să căutăm o înțelegere ma...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise