Vom şti odată!...

Vom şti odată! ...

De ce e-atâta plâns şi jale,
Pe pământ precum vedem?
De ce până-n spaţii astrale,
Aruncă umbre de blestem?
De ce-n măreţul Univers,
Omul creat pentru-a trăi,
Termină-n jale al său mers?
Vom şti odată - într-o zi!

În loc de-alaiuri de slăvire
Lui Dumnezeu şi închinare,
Ca semn de-naltă preţuire
Pentru iubirea-I creatoare,
De ce-s cortegii de dureri,
Cum 'n-alte lumi nu s-auzi,
Şi lacrimi multe în vegheri?
Vom şti mai bine, într-o zi!

Din amalgamul de furtuni
Şi vijelii crunte sub soare,
Greu poţi roadele s-aduni
În viaţa scurtă trecătoare.
De ce-ncercăm atâtea faze
La caracter, spre a-l clădi
Şi sunt lacrimi printre raze?
Vom şti pe deplin într-o zi!

În Providenţa - cea Divină
S-a hotărât că omul poate
Să se transforme din ruină,
Prin harul sfânt şi dreptate.
Dacă durearea-l depăşeşte,
Spre a-l zdrobi şi-a-l copleşi,
Prin ce sforţări el biruieşte?
Vom şti şi vom afla-ntr-o zi!

Când clipe pline de tristeţe
În suflet pun lacrimi şi dor,
Când gândurile fug răzleţe,
Cătând balsam vindecător...
Dac-atunci Forţa Creatoare
Ne propulsează spre-a trăi
Ducand în noi durerea mare,
Vom şti de ce-ntr-o bună zi!

În trecerea veacurilor multe,
A vremilor, cu-a lor povară,
Asupra vieţii tot mai scurte
A omului, prezis să moară,
Sunt taine-ncă, nedefinite,
Prin împlinirea lor - de-a fi,
Dar toate-or fi descoperite,
Le vom cunoaşte, într-o zi!

Astăzi e plâns şi-i suferinţă
Şi lacrimi multe curg şiroaie;
Şi icâte ar fi nu-i cu putinţă
Ca boldul morţii să-l îndoaie.
Se va-ntâmpla ca la-nviere
Să ne-ntâlnim, şi-a ne privi,
Cu ochii plini de mângâiere,
Căci şti-vom toate-n acea zi!

Şi-aici ce-acum am pătimit,
Necazuri, griji şi frământări,
S-or pierde-n ceasul fericit,
S-or stinge-n vesele cântări.
Şi-n mult-nespusa bucurie,
A vremilor noi, ce-or veni,
Cu toţi cei dragi, o veşnicie,
Vom fi de-a pururi, zi de zi!

Flavius Laurian Duverna
20 aprilie 2007