Un ultim omagiu

Se-ntâmplă lucruri greu de înţeles,
Cu-a noastră minte, ce e limitată,
Doar Domnul ştie, pentru ce-a ales,
Să lase povara, să fie purtată.

Chiar şi pământul s-a cutremurat,
Dorind parcă să nu accepte vestea,
Că fratele nostru cel drag, a plecat,
Şi-aici, i se-ncheie povestea.

Dar, nu-i aici finalul, nicidecum,
Sfârşită e acum doar alergarea,
Ce l-a condus la premiul cel mai bun,
Dat de Isus, când i-a făcut chemarea.

Abia acum începe fericirea,
De care ne vorbea neîncetat,
Când predica lui, se chema : "Iubirea",
Iar traiul îi era frumos, curat.

Şi-abia acum începe, adevărata viaţă,
Temeinic pregătită, prin Duhul, aici jos,
Ce l-a condus spre bolta cea măreaţă,
Iar traiul lui, de-acuma-i cu Hristos.

N-avem de ce să-l plângem, căci durerea,
E infinit mai mică decât ţelul,
Ce l-a atins. Să cerem doar puterea,
Lui Dumnezeu, pentru-ai urma modelul.

Iar locul lui, ramas gol, ca şi tată,
Va fi umplut, chiar de Domnul Isus,
Tu Laura, să nu uiţi niciodată,
C-adevărata dragoste-i de sus.

Şi ca soţ, sau ca fiu, va rămâne mereu,
Printre voi, tot prezent, şi aproape,
Prin puterea ce-o dă Dumnezeu,
Ce e Domn, peste viaţă şi moarte.

Mai rămâne un loc...pe o bancă, pustie,
La amvon, între fraţi, în lucrare,
S-a grăbit să-l ocupe pe cel din veşnicie
Şi să cânte o nouă cântare.

Rămas bun, frate drag, ne-om vedea în curând,
Pân-atunci, poartă-ţi mândra cunună,
Vom veni şi noi la cer, rând pe rând,
Spre-a-I sluji lui Hristos împreună.

AMIN !