O, moarte!

Te-ai ridicat din adăncime
Pe zidurile noastre te-ai urcat
Și-acolo unde ai găsit fereastră
Te-ai năpustit te-ai aruncat...
Cu ghiara ta întunecată
Aripa ta de vânt uscat
Cu întunecimea pustiirii
Ai sfărâmat ce-ai apucat
Și-ai sfâșiat atatea inimii
Atâtea mame, tați, bunici...
Ce știi tu de durerea adâncă
Sau de orfani ori văduve ce plâng?
Te-ai dus apoi s-ataci pe uliți
Când se jucau niște copii...
Nu ți-a păsat de gingășia
Cântul din râsul cristalin
De frumusețe sufletelor lor...
Durerea cea rămas în inimi
Durerea cruntă a părinților...
Ai alergat apoi prin piețe
Din tineri țintă ai facut
Și i-ai lovit așa deodată
Și iată că au dispărut...
O moarte n-am să-ți închin ție
Nici un cuvânt mai bun
Nici un trofeu
Chiar dacă se mai pierde câte o batalie
Mai cade câte-un stâlp sau câte un crin
Se apropie și pentru tine clipa...
De-odată fi vei aruncată
În iazul cel de foc și chin
Nu-i mult până la clipa răsplătirii tale
Când Dumnezeu îți face un ultim semn
Prin Tine se facu împlinirea voii Sale
Și mersul oamenilor spre etern
Tu ai întrat în lume prin minciună
Și azi continui tot așa...
Pe unii îi faci să creadă că sfârșitul
E una cu înfățișarea ta
Pe alții i-ai mințit că se mai poate
Pe undeva prin așteptări
Să-și scape sufletul prin fapte...
Pe care alții pentru ei le săvârșesc
Tu n-ai cuvânt
Nu esti decât unealtă
În mână Marelui Stăpân Să știi...
Esti doar un nod ce ne mai leagă
De trecerea în veșnicii...

August '21