text Poezii crestine

Mai presus de Fire

de Cristi Dobrei
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristi Dobrei
" Știm, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veșnică." (2 Corinteni 5:1)

Chiar dacã cortul nostru se desface
Îmbãtrâneşte şi-l mişcãm cu greu,
Când se destramã a lui carapace
Avem altul în cer la Dumnezeu.

Adesea îl simţim ca pe-o epavã,
Dar le va da, când va veni pe nori
O greutate veşnicã de slavã
Şi o cununã celor rãbdãtori...

E învierea, mai presus de fire,
E judecata, mai presus de legi,
E viaţa de apoi, în nemurire,
De ai putea şi-ai vrea sã înţelegi.

Omul e slab şi viaţa-i trecãtoare
Aleargã, luptã şi se vede-nfrânt...
E ca şi când se leagã rodu-n floare,
Se coace-apoi şi cade la pãmânt.

Cãci orice fiinţã, Eclesiastul spune,
Chiar dacã se înalţã cu avânt,
Chiar de va strãluci-n înţelepciune,
Tot va ajunge-odatã în mormânt.

Dar Dumnezeu va face-un lucru mare,
Nemaivãzut şi nemaiauzit
Când trupul, care-i carne pieritoare
Va fi pe veci de viaţã înghiţit.

Pãrtaş cu sfinţii fii la-mpãrãţie,
Nu fii-mpotrivã şi nu spune "Nu"
Ca-n ziua de apoi, ce va sã vie,
Un trup de slavã sã primeşti şi tu.

Cu timpul, fraţi şi rude-apropiate
Te uitã sub o cruce-n ţintirim
Cã-n lumea asta mare, din pãcate,
Singuri ne naştem, singuri şi murim.

Dar viaţa celui sfânt nu e-o risipã;
El nu va sta-n sicriu, sub un capac
Ci-n ziua învierii, într-o clipã
Va învia şi va trãi în veac! ...

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise