Când sfârşită-i alergarea

Când sfârşită-i alergarea
Eclesiastul 1:14, 12:1-14

Când sfârşită-i alergarea,
Omului de pe pământ,
Ne macină întrebarea:
A găsit spre cer cărarea?
Restul e deşertăciune.
Toate-s goană după vânt.

Când ajunge omul tare,
Ca un praf purtat de vânt,
Mai rămâne o salvare:
Domnul Isus! Stânca tare!
Restul e deşertăciune,
Toate-s goană după vânt.

Poţi să ai înţelepciune,
Multă pe acest pământ,
Ce-i de-aici, aici rămâne,
Doar iubirea nu apune.
Restul e deşertăciune,
Toate-s goană după vânt.

Poţi să strângi multă avere,
Să munceşti până eşti frânt.
Într-o zi le laşi pe toate,
Pregătit eşti pentru moarte?
Restul e deşertăciune,
Toate-s goană după vânt.

Poţi să fii mare artist,
Om cu faimă pe pământ,
Vesel de-ai trăit, ori trist,
Fii om, credincios, insist.
Restul e deşertăciune,
Toate-s goană după vânt.

Poţi să fii conducător,
Peste-o parte din pământ,
Oricea-i fii eşti muritor,
Domnului oricând dator.
Restul e deşertăciune,
Toate-s goană după vânt.

Poţi avea întreaga lume,
Dar cum scrie în Cuvânt,
Fără Domnul orice culme,
E un val cu multe spume,
Nu-i decât deşertăciune.
Toate-s goană după vânt.

Fericit e omul care,
Cercetat de Duhul Sfânt,
Şi-asumă rostul sub soare,
Cu credinţă-ascultătoare,
Merge cu Hristos pe cale.
Asta nu-i deşertăciune,
Şi nici goană după vânt.

de Teodor Groza
02.12,2015
Vişeu de Sus