Te voi veghea!

Te voi veghea!

Te voi veghea în fiecare clipă,
Iubirea Mea, va fi cu tin’ mereu,
Te țin în ocrotire sub a Mea aripă,
Ești fiica mea iubită, fiul Meu!

M-am dat, ca să-Mi răscumpăr o mireasă,
Și o voi păzi, o voi păzi mereu,
Pe drum pietros, prin arșiță, spre casă,
Veghează zi de zi-n drag ochiul Meu!

Ce-am spus, se va-mplini, curând revin,
Să-mi iau la cer, cea seminție aleasă,
Si clipele vorbesc, da, Eu revin,
Ferice toți, ce au ochi țintiți spre casă.

Acolo-n Paradisul minunat,
Uitat va fi pe veci nevrednicia,
Ce a apăsat, uitând de Împărat,
Și a răspândit ce a avut - nimicnicia.

Priviți la bolta Cerului senină,
Nisipul mării, stele mii de mii,
Știința Mea și-n drag, divina-Mi mână,
Le-a așezat, le ține; - pe vecii,

Un ochi ce-I Veghetor vă ține pasul,
Urechea Mea, ascultă și susține,
În divina Mea tărie, vă e glasul,
Și azi, și-n ziua cea de mâîne care vine.

Eu v-am ales, sa fiți luminătorii,
Să îndrumați, să-ncurajați, căci iată,
Curând, foarte curând se arată Zorii,
Și-n ei, Iubirea-Mi se răsfrânge, ca răsplată!

Mergeti înainte în bucurii; fiți tunet,
Mielul conduce, e Biruitor!
Un viu ecou se aude, ca răsunet:
Ferice-s toți, prin Fiu Mântuitor! ! !