text Poezii crestine

"Nu te teme, turma mica!" - Poezie crestina

08 aprilie 2025

Categorie: Poezii crestina

Autor: Nicolae Moldoveanu

Panica şi pesimismul pun stăpânire pe omenire în această perioadă mai repede decât COVID 19. Şcolile s-au închis, la fel şi bisericile, restaurantele sau marile centre comerciale. Călătoriile vor fi restricţionate, iar oamenilor le este teamă că vor rămâne fără resurse, fără locurile de muncă sau chiar fără… viaţă. Instinctul de conservare a ieşit la suprafaţă. Unul cumpără un camion de gel dezinfectant, iar altul nu apucă nici măcar o sticluţă de 100 de mililitri. Unul nu-şi îngăduie luxul de a ieşi din casă fără mască de protecţie şi mănuşi, iar altul scuipă fără nicio jenă pe stradă sau pe cei de lângă el. Vorba adolescenţilor: CSF? NCSF! Suntem în ţara tuturor posibilităţilor… negative!


Omeneşte vorbind, este greu să facem abstracţie de ceea ce se întâmplă în jur şi să clamăm cu aroganţă că nu suntem afectaţi absolut deloc. Păşind pe apele învolburate, tindem să ne luăm privirile de la Domnul Isus şi să ne scufundăm, asemenea lui Petru. În astfel de momente avem nevoie să auzim mustrarea: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:31).

În dimineaţa aceasta, cuvintele Mântuitorului din Luca 12:32 – „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia” – mi-au readus aminte că viaţa noastră, a tuturor, este în mâinile Sale binecuvântate, aşa că nu trebuie să ne temem de ceea ce se întâmplă în lume în săptămânile acestea. El a promis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:3). „Aşa că putem zice plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme»” (v. 4).

Da, turma este mică, dar Păstorul este mare.

Dragi creştini, acum e timpul vostru să străluciţi şi să le arătaţi semenilor că Dumnezeul vostru este mai mare decât orice problemă a omenirii. Nu pierdeţi ocazia să vorbiţi despre încrederea voastră în Dumnezeu. Da, turma este mică, pericolele sunt multe, provocările sunt uriaşe, dar Păstorul nostru este mare. Dumnezeul nostru ne dă cu plăcere Împărăţia. Mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte:

Turmă mică, nu te teme, Domnul e Păstorul tău!
Urle lupii-n orice vreme şi furtuna-n jur de-ar geme,
Dar de tine, nu te teme, Nu s-atinge nici un rău!
Nu te teme, nu te teme, Nu te-atinge nici un rău!

Căci puterea Lui - e mare! Și iubirea Lui - e foc!
Cine-ar mai putea, sub soare, viața ta să ți-o doboare
Când, în mâna Lui cea tare, tu rămâi, în orice loc?
Mâna-i tare, mana-i tare, te-a păzi în orice loc!

Deci, alungă gând de teamă şi de El să te-alipești!
El ți-e tată, El ți-e mamă; tu ascultă-L când te cheamă,
Și din calea Lui, ia seama, pașii tăi să nu-i clintești!
Să iei seama, să iei seama, pașii tăi să nu-i clintești.

În curând, sfârșești lucrarea, cea de trudă pe pământ.
Roada Duhului – răbdarea, îsi va înceta lucrarea
Și va-ncepe sărbătoarea vesnică, în cerul sfânt.
Sărbătoarea, sărbătoarea, veșnică, în cerul sfânt.

 

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/

 

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise