text Poezii crestine

După psalmul 14

de Victor Bragagiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Bragagiu
Smintitul cu ideile nebune
Din infinit de bulgăre de lut –
„Nu este Dumnezeu! – sie-şi propune –
Şi din nimic porni un început.”

Desigur, din nimic nimicul creşte –
El în nimic orice a risipit
Şi-au triumfat înţelepciuni de peşte
În suflet de pigmeu ticăloşit.

Morala deveni o murdărie,
Iar cinstea e numită inamic,
Viaţa-i calculată ca pustie,
Și omul prefăcut fu în nimic.

Acei ce nici nu ştiu ce e onoare
S-au ridicat din spulberări de morţi,
Nimicul e mai mare şi mai mare,
Umanitatea e-un puhoi de sorţi.

Ci invalizi în inimă şi-n minte
Râd de acei ce-n Domnul se încred,
Foiesc ei, cotropiţi de simţăminte,
Dintr-un instinct de animal biped.

S-au înălţat la „vietăţi umane”
Şi s-au deprins cu-o existenţă-n chin
Exterminând semeni cu milioane
Din lumea inundată în venin.

Cu cât absurdul este mai puternic –
Ilogicul devine monstruos...

Isuse,-Ţi mulţumesc din întuneric
C-un suflet care creşte spre frumos.

Ţi-am implorat odată ajutorul
Şi m-ai înveşnicit, Părinte Sfânt,
Cunosc că în Lumină viitorul
Va şterge orice beznă pe pământ.

În Tine am aflat ce-i fericirea
Ferit de la blestemul pământesc,
Mi-ai dat, Isuse, Viața și Iubirea
Ca din nimic în Om iarăși să cresc!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Stânca lovită"
Categorie:  Viata de credinta  „Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu“ (Psalm 42:2). „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut în zori de zi; sufletul m...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Speranța binecuvântată"
Categorie:  Viata de credinta  Capitolul 1. Speranţa AdunăriiEdward Dennett   Ne propunem, cu voia Domnului, să tratăm în scrieri succesive tema venirii Domnului, cu even...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Singurătatea sfinţitoare"
Categorie:  Viata de credinta  Singurătatea este unul din lucrurile cele mai importante pentru credincios, fiindcă atunci inima lui îşi reînnoieşte cunoaşterea Domnului Isus, singurul c...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Separarea de lume"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament ne învaţă în multe locuri că creştinul este mort faţă de lume; nu numai faţă de unele lucruri urâte din lume, dar faţă de lume în toate asp...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare cu privire la apostazie"
Categorie:  Viata de credinta  Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,Ziua apostaziei se apropie cu paşi repezi şi de asemenea ziua în care Domnul va veni să îi răpească pe cei ai Săi. Timpul...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Să-L vezi pe Dumnezeu în toate"
Categorie:  Viata de credinta  Un ochi simplu şi o inimă de copil sunt daruri preţioase din partea lui Dumnezeu. Toţi credincioşii ar putea şi ar trebui să le aibă, însă, din nefericire...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Rutina"
Categorie:  Viata de credinta  Oare nu am înlocuit noi deseori acţiunea plină de putere şi înviorătoare a Duhului Sfânt printr-o acţiune de rutină? Nu este acesta unul din motivele, pen...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Războiul cu Amalec"
Categorie:  Viata de credinta  După ce au strâns pentru prima dată mana şi după ce au băut pentru prima dată din izvorul care curgea din stânca lovită, Israel a avut parte de ceva cu to...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Venirea Domnului"
Categorie:  Viata de credinta  Gândul venirii în curând a Domnului nostru ne este cunoscut tuturor. Putem să-i mulţumim din inimă lui Dumnezeu, pentru că ne-a dăruit o nădejde vie. Acea...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aşteptarea creştinilor"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament vorbeşte în diferite locuri despre aşteptarea creştinilor. Ce aşteptăm noi? Sau mai bine am întreba: Pe cine aşteptăm noi? Răspunsul nu est...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise