Din miezul iernii

În înalte seri geroase
Cu chiciuri țesute-n raze
Cugetările-mi sfioase
Tremurând visează oaze.

Molcomite-n pasul iernii
Timpurile se apleacă
Risipindu-și în troiene
Clipe-n aripi și de clacă.

Jos tăcere și înfrângeri,
Iar în ceruri parcă mai e:
Fulguiesc cu pene îngeri
Din zburarea lor bălaie.

Frigul dă sleiri pe apă
Încuind oricare cale
Când de sus merii își scapă
Minunatele petale.

Ce se-nvârt prin poarta Lunii
Încurcând numai luminii
Că-n hotarele minunii
Argintiră-n cetini pinii.

Zborurile-nțepenite
Se atrag într-o cunună
Și doar liniștiri tihnite
Pacea nopții o răsună.

Îmi cad stele pe viață
Reci, pufoase și-nțelepte,
Însă eu în dimineață
Trimit visele deștepte.

Netezind îngheț de tâmplă,
Vrând să scap de promoroacă
Mă întreb cum se întâmplă
Vremi că nu vor să se-ntoarcă.

Când aici e frig și viscol
Sus puhoaie-s de lumine
Aspirație de-i, vis că-i
Tind acolo unde-i bine.

Întind brațele ca arbori
Ce tot prind în ramuri cerul
Și întreb cum se întreabă
Cine-ar dezlega misterul.

Pâlpâiesc ca niște flăcări
Pulberile reci de lege
Și-mi pătrund în gânduri, cred că
Disperarea să-mi dezlege.

Că-i atâta tihnă-n ruguri
De-nghețare și ninsoare
C-aud șopotindu-și muguri
Despre zilele cu Soare.

Ei vorbesc atât de verde
Fără vreun ecou de teamă
Că-mi prind sufletul cum crede
Viitorul ce mă cheamă.

Auzind pulsări de zboruri
Inima mi se-nfioară
Întinzând lăstari de doruri
Înspre prospețimea-n țară.

Și așa credință are
Sinceră și avântată
Că din vremea viitoare
Primăvara se arată.

Ia-i văd în curcubeie
Chiar prin geruri în desfături
Și aud - țes ghioceii
Mărțișoare sub omături.