text Poezii crestine

Cât de dulce, cât de-amar...

de Emanuel Adrian Vlaicu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Adrian Vlaicu
Cât de dulce-i sfânta rază
Ce zâmbeşte-ntâi în zori
Risipind a nopţii groază
Şi trezind mireasma-n flori...

Cât de dulce este şoapta
Ce răsună-n codru' fin,
Când trecuse-n valuri noaptea
Şi vin zori pe-un cer senin...

Cât de dulce e cântarea
Dintre pomii înfrunziţi,
Ce acoperă cărarea
Călătorilor zoriţi...

Şi un susur cum se `nalţă
Din pârâul cristalin,
Ce-ţi sclipeşte parcă-n faţă
Ca o piatră de rubin...

Cât de dulce e ecoul,
Glasul sfânt, din cer, venit,
Ce-nspăimântă comandoul
Celui rău şi înnegrit!

Cât de dulce e chemarea
Care cade dintre nori
Şi tot strigă deşteptarea
Şi împarte sfinţi fiori!

Cât de dulce e Cuvântul
Ce te cheamă din păcat,
Azi, să vii la El, Preasfântul,
Să te facă mai curat!

Te îndeamnă şi îţi spune
Să ridici povara ta,
Să o duci la El pe culme,
Să o laşi la crucea Sa!

Cât de dulce e istoria
Ce arată cum Isus
S-a născut şi Şi-a dat voia
Să se nască-n chip de lut,

Într-o iesle, între vite,
La o margine de sat,
Fără luxuri sau veşminte
Ca un fiu de împărat!

A crescut şi-a dat exemplu
Pentru toţi, ca să trăim.
Şi de mic copil, în Templu
L-am găsit, cum bine ştim...

A crescut şi ne-a dat cheia
Ce e scrisă în Cuvânt,
Să putem în ziua `ceea
Să intrăm în raiul sfânt!

Cât de dulce ne-nvăţata
Toată calea Domnului!
Şi-n final Îşi lua` răsplata
Ca un om al răului!

Însa, El purtă păcatul
Lumii-ntregi, de la Adam!
Şi pe-al nostru-l luă Prea-Naltul
Pe când încă nu trăiam!

A urcat pe culme Sfântul,
Ducând crucea până sus!
L-a privit întreg Pământul
Cum murea fiind străpuns!

Lanţuri grele de păcate
Atârnau asupra Lui,
Din adâncuri `depărtate
Şi faţa Pământului!

Şi legiuni întregi de duhuri
Îl priveau cu ochi ţintiţi,
Între cele două trupuri
Ale tâlharilor loviţi!

Şi când toţi credeau că Sfântul
A căzut în faţa lor,
S-a cutremurat Pământul
De la baza munţilor!

Şi un glas zdrobi văzduhul
Şi vibreaza între văi:
„Tată, Ia-mi în mână duhul!”
Şi-au căzut pe loc cei răi!

A murit şi-a înviat
În trei zile pentru noi
Să ne scape de păcat,
Şi la cer plecă apoi!

Şi acum, ce dulce cheamă
Pe toţi oamenii la El.
Fericire fără seamă
Vrea s-ofere Sfântul Miel!

Pe toţi cei ce în probleme
Şi în lipsuri o duc greu,
Nu-ncetează să îi cheme
Astăzi, Bunul Dumnezeu.

Cât de dulce Îi străbate
Al Său glas pe-ntreg` Pământ...
Şi-n bordeie şi-n palate...
Şi pe culme şi-n mormânt...

Dacă nu-L cunoşti, te cheamă!
De-L cunoşti, te cheamă iar!
Glasul Său pe toţi ne-ndeamnă
Să privim înspre calvar!

Glasul Său, la toţi, ne spune
Ca să mergem drept pe drum!
Cel ce zace-n urâciune,
Şi acel ce-i drept acum!

Cât de dulce-i s-asculţi glasul
Ce te cheamă din păcat!
Şi să laşi în urmă falsul
Şi Pământul lepădat!

Cât de dulce este calea
Lângă Domnul Dumnezeu!
Chiar şi-atunci când treci prin valea
Umbrei morţii, şi ţi-e greu!

Cât de dulce e amarul
Când împarţi cu El oricând!
Bucuria şi calvarul
E un rai, cu El mergând!

Dar, amar, amar e drumul
Când alergi fără Isus!
Nu se-alege decât scrumul
Din ce faci muncind nespus!

Cât de-amar, să cauţi trudnic
Un alt loc de fericiri!
Ai s-ajungi cu pas de pustnic
Să te stingi în amintiri!

Ai să pierzi curând o clipă,
Şi-ncă una, şi-alte zeci,
Şi-ai să faci mereu risipă
De-al tău timp, ca să încerci

Să gaseşti un strop de pace
Între spini şi mărăcini,
Într-un loc unde nu-ţi place!
Dar, încerci să crezi că-s crini!

Cât de-amar a nu-nţelege
Când te cheamă Dumnezeu!
Să refuzi când El te-alege
Să te cruţe de la greu!

Cât de-amar s-astupi chemarea,
Să n-asculţi al Lui Cuvânt,
Când îţi strigă: „Deşteptarea!”.
Cât de-amar, să stai tăcând!

Cât de-amar, când ştii ce dulce
Şi curat e drumul sfânt,
Şi ce pace îţi aduce.
Dar să stai, tot aşteptând...

Ce aştepţi? Un tunet oare?
Sau un glas din rug aprins?
Ce aştepţi? E o-ntrebare
Ce răsună ca în vis...

Cât de-amar, şi cât de dulce
Poate fi al vieţii mers!
Fericire poate-aduce
Sau un tot mai rău demers...!

Cât de dulce, cât de-amar...!
Două vieţi ce poţi avea!
Fericire sau calvar!
Doar o umbră, sau o stea!

Două moduri de trăire
Poţi alege cât e zi:
Poţi să fii condus de fire
Sau de Domnul celor vii!

Cât de dulce, cât de-amar!
Poţi alege cum doreşti!
Dar, te-ndemn înspre Altar!
Porneşte azi, ca să traieşti!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise