text Poezii crestine

Ieremia-Coșurile cu smochine

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Coșurile cu smochine
Ieremia cap. 24


Și Ieremia le mai spune
De două coșuri ce-a văzut
Ele umplute cu smochine
În fața Templului s-au pus

În anul cu fructele bune
Ca-n celalalt, rele erau
Lui Ieremia Domnu-i spune
Deosebirea, ce-o făcea

Iar prinșii de război din Iuda
Pe care la haldei i-a dat
Vin înapoi și întotdeauna
Din țară, nu-i va mai muta

Și inima lor o preschimbă
Pe Domnul să îl înțeleagă
Iar firea lor, toată o schimbă
Mărirea Lui, cu ei s-o vadă

Smochinele rele arată
Caci ele nu se pot mânca
Ocara Domnului e dată
Și Zedechia va vedea

Nenorociri vor căpăta
Blestem, batjocură, ocară
Foamea și ciuma-i va mânca
Cu toții vor pierii din țară

Și Ieremia iar rostește
În fața întregului popor
Despre Iosia, el vorbește
Și despre, tot trecutul lor

Îi mustră pentru țara lor
Cu dumnezei străini s-au dus
Să se întoarcă dacă vor
Asta, proorocul lor le-a spus

Că dacă ei nu se smeresc
Și voia Domnului nu fac
Ale lor vieți se risipesc
Căci relele, prea mult le plac

Țara-n paragină va fii
Și robi la alții, vor ajunge
Într-un pustiu greu vor trai
Focul maniei, nu se stinge

Cupa maniei o vor bea
Blestemul, peste ei va fii
Pedeapsa o vor căpăta
Neamuri întregi vor suferi

Și Domnul lor le mai vorbește
Toți împărații ca să știe
Nenorocirea le vestește
Necazul mare, o să vie

Domnul oștirilor vorbește
Cu toți să bea, să se amețească
Pământul cu zgomot vuiește
Cu Domnu-or să se socotească

Nenorocirea se aruncă,
Ca o furtună spre ei vine
Ca toți de Domnul să aibe frică
Necazul, mult de ei se ține.

va urma


Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iona. Capitolul 1"
Categorie:  Cartile Bibliei  Chiar și cel mai superficial cititor nu se poate să nu vadă că Iona are un loc deosebit între profeți. Nu este nici un altul mai evreu ca el, dar, cu toate...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Obadia"
Categorie:  Cartile Bibliei  Pe parcursul Scripturii, istoria lui Edom este una deosebit de interesantă, ea prezentând căile lui Dumnezeu cu un popor înrudit cu Israel, dar a cărui soar...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  Profetul Amos este unul dintre profeţii care tratează starea morală a poporului. El vorbeşte în special despre Israel, după cum am văzut în cărţile istorice...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvintele lui Amos, care era dintre păstorii din Tecoa, pe care le-a văzut despre Israel în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvântul lui Yahve care a fost către Ioel, fiul lui Petuel“. Ca şi Osea, Ioel este unul dintre primii profeţi (fiind chiar anterior lui Iona), dar se deose...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei Capitolul 1Sensul cărţii Ioel este destul de clar, deşi unele pasaje pot fi destul de obscure. Duhul lui Dumnezeu se foloseşte de ocazia unei foamete fără seamăn,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea a profeţit în aceeaşi perioadă ca şi Isaia, dar el s-a ocupat mai mult de starea poporului în acel timp, mai ales de starea lui Israel, deşi vorbeşte d...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 14"
Categorie:  Cartile Bibliei  Urmează cea mai frumoasă încheiere, nu frunze risipite ale sibilei, ci lucrarea finală şi efectul harului divin asupra poporului lui Dumnezeu cel de mult ti...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 13"
Categorie:  Cartile Bibliei  În Osea 13 vedem că tremurau atunci când vorbea Efraim: aşa era el d înălţat în Israel. „Dar s-a făcut vinovat prin Baal şi a murit. Şi acum ei păcătuiesc t...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 12"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea 12 continuă cu mustrarea lui Efraim şi îl acuză pe Iuda că L-a ofensat. Astfel, Iacov este prezentat nu numai ca neascultător în fiii săi, ci ca fiind...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise