Apar... Exist... Dispar?!?

Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile.
A Lui să fie slava în veci! Amin. Rom. 11:36.


Apar... Exist... Si apoi dispar? ! ?
Frământă ființa veșnica întrebare...
Cine-s? - O perlă? - Un mărgăritar?
Sau subzist scurt timp în frământare

Și apoi în neființă plec grăbit,
Nonexistența fiindu-mi țară...
Sau poate sunt creat, iubit
Și așteptat în eterna primăvară? ! ?

Să fi-apărut așa instantaneu,
Când și un curcubeu rostul iși are?
Și oare nu există-un Dumnezeu,
Ce ne-a creat și datu-nea suflare,

Ce ne-are-n palma Sa și ne veghează,
Ce ne îndreaptă pasul înspre cer?
Creația... nu strigă, trâmbițeaza:
- De ce? ! ? De ce în pasul nostr' stingher

Nu acceptăm Stăpânul, Creatorul?
Atâtea mărturii declară, afirmă
Că toate-și au o sursă, iar Izvorul
E-un Soare Sfânt! - Prezența-I ne confirmă!

Nu! Noi nu la întâmplare-am apărut
Și nu înspre neant zburăm grăbit!
Cuvântul este Cel ce-a conceput
Un Univers... E El Neinfinit! ! !

Enorm și necuprins în îndurare,
Zi de zi așteaptă-n dor ființa
Făcută după chip și-asemănare,
De-ai recunoaște existența! Iar știința,

Ce e fondată pe: ''Aici!" și ''Acum! '',
Ce-și are ochii-închiși în existență -
E doar deșertăciune, e un scrum,
E netemeinicie, aparență!

Ea mărginește văzul, limitând
Privirea inimii spre cer, spre Dumnezeu.
Ce mare milă ai... o, pâna când
Vei aștepta-n tăcere, Domnul meu

Ca să deschidă ochii creatura
Și ce e adevăr, ca să cunoască! ! !
Ți se închină cuvios natura...
Omul... respinge, neagă solia-Mpărătească...