Cerul tăcea

Cerul tăcea

Cerul tăcea, pământul privea, pe cruce - El, Cuvântul!
Acel, ce a fost de la început - Cel Mare, Tare, Sfântul,

Acel, ce a spus și s-a facut, ce omul făurit-a,
Și azi pe cruce, ca un Miel, zdrobit, El, ce ținut-a

Întâiul pas și respirare, turnând armonie, viață,
Azi, răstignit, ce înfiorare, ce Jertfă, ce speranță!

Cerul tăcea, pământul privea, în încremenire - Univers...
Pe cruce Viața aducea - lumină, cale, mers!

O, Divine, Împărate, ce-n glorii și armonii ai tron,
Te laude fiecare clipă, Soare al vieții, Veșnic Domn! ! !