text Poezii crestine

Ce repede se duce timpul...

de Floarea Ferghete
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Floarea Ferghete
Ce repede se duce timpul...

Ce repede se duce timpul, ca fuior de lână tors,
Ce-i țesut pe-al vieții drum, ce nicicând nu s-a întors,
Cât am da ca să-l întoarcem, să îndreptăm ce este strâmb,
Sau să chibzuim mai bine, timpul nostru pe pământ

Timpul fuge cu grăbire, nici nu-i pasă ce gândim,
El se deapănă în tăcere, înainte stă privind,
Zboară anii câte unul, zilele trec numărate,
-Cât de trecător e omul, cât de trecătoare-s toate!

Cunoștința prorocia, toate odată va înceta,
Numai una nu va trece, ea rămâne: Dragostea
Dacă n-aș avea iubire, aș fi vas zângănitor,
Chiar dacă mi-aș da viața și averea până mor,

Dacă m-aș jertfi pe-altare, trupul ca să îmi fie ars,
De iubirea mi s-a dus, cu nimic nu am rămas,
Dragostea nu pizmuieste, nu se umflă de mândrie,
Ci așteaptă în tăcere, fuge de nelegiuire,

Dragostea suferă, rabdă, nu caută al său folos,
Ea le-a acoperă pe toate, și se poartă cuvincios,
Se smerește crede totul, nu se bucură de rău,
Cine are îl el iubire, are îl el pe Dumnezeu

Azi vedem ca într-o oglindă, intr-un chip întunecos
Dar nădăjduim odată, căci vom vedea pe Cristos,
Astăzi prorocim în parte, totul este limitat,
Toate s-or sfârși odată, vine Cel ce ne-a creat

Timpul trece și se duce, nu știm ziua cea de mâine,
Una știm: nu zăbovește, Domnul sfânt curând revine,
Toată viața de pribeag, pe Isus să-l îl iubim,
Să îl așteptăm pe Domnul, timpul să îl prețuim.

Amin
Floarea F.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise