text Poezii crestine

Făgăduit de Dumnezeu.

de Liliana Hiticaş
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Liliana Hiticaş
Încet pe cer răsare luna
ce plouă raze de argint
şi constelaţii câte una
presoară cerul rând pe rând.

Sub revărsarea argintie
ce-o conturează-un palmier,
îngenunchiat în colb de glie
stă un bătrân prinvind spre cer.

De sus, din înălţimea mare,
de unde vremea-şi i-a hotar,
pe unde vântul stă-n cămare,
iar ploaia-i strânsă-n stăvilar,

De unde cerul se desface
umplut de harul Celui Viu,
coboară un cuvânt de pace:
-La anul vei avea un fiu!

A coborât făgăduinţa
pentru Avraam, primul evreu,
neprihănită-a fost credinţa
ce-a socotit-o Dumnezeu.

Şi-apoi, la vremea hotărâtă,
sub raza ce lucea mereu,
veni un prunc pe-o sfântă-aripă
FĂGĂDUIT DE DUMNEZEU!
* * *
Făgăduit? Ţi-o amintire
ne duce viacuri multe-n zbor,
şi vezi un preot, ce-n slujire
tot mijlocea pentru popor.

Şi vezi cum poala cea cerească
se strânge sul, să iasă blând
un chip cu faţă îngerească,
ce ţine drumul spre pământ.

Şi-n umbra care-o ţes într-una
pereţii templului slăvit,
părea că soarele şi luna
prin solul sfânt au coborât.

Şi chiar de Zaharia-n sine
se sperie la graiul viu,
el totuşi auzise bine:
-Curând ţi se va naşte-un fiu!

Se împlini şi de-astă dată
cuvântul cel de sus venit,
căci pruncu-a fost poruncă dată,
DE DUMNEZEU FĂGĂDUIT!
* * *
Din nou dispare mesagerul
ce fericire a adus,
c-apoi să se desfacă cerul
şi să-l promită pe Isus.

Şi aştepta Maria-ntr-una
şi ceasul sfânt,şi-alesul său,
să-şi pună vălul şi cununa
ce-o pregătise Dumnezeu.

Iubea pe Domnul cu ardoare
cu toată tinereţea sa,
şi casa templului cel mare
cu o dulceaţă sfântă-n ea.

Dar gându-i alungat de-odată
de un arhanghel coborât,
ce umple încăperea toată
cu harul Domnului slăvit.

O frică şi o neputinţă-o
robi la graiul Celui Viu,
ce-i revărsă-o făgăduinţă:
-Curând ţi se va naşte-un Fiu!

Acum uimirea o cuprinse
şi bucuria-n pieptul său,
un Prunc din locuri necuprinse,
FĂGĂDUIT DE DUMNEZEU!
* * *
O, Înger plin de fericire,
ce duci mesaj de bucurii,
care împarţi de sus iubire-
vedem căci şi acuma vii.

Şi mărturie-i pruncul, care
în braţul mamei stă ascuns,
şi ştim,că Dumnezeul mare
cu harul veşnic l-a pătruns.

Mai ştim,c-o dragoste aleasă
găsesc micuţii la Isus,
şi prin venirea lor frumoasă
făgăduinţa au adus.

Căci bucuria în cămine,
şi pacea sfântă, şi credinţa,
sunt mesageri din slăvi divine
ce-şi împlinesc făgăduinţa.

Mai cerem binecuvântare,
mai cerem multe ce-am dori,
chiar dacă ştim, că harul mare
e peste el din prima zi.

Căci Domnul îi va fi Părinte,
de-acum va fi cu el mereu,
iar voi luaţi oricând aminte,
căci e TRIMIS DE DUMNEZEU!

Amin.
16.10.2008

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise