text Poezii crestine

Binecuvântare

de Sav Simona
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sav Simona
Un cuvânt cu o grea valoare,
Ce străbate întreaga zare
Şi te umple de putere,
Este binecuvântare.

O, deschide astăzi cerul
Înduratule Părinte!
Fă să clocotească-n inimi,
Pentru toţi, un dor fierbinte!

Căci din vremea cea străveche,
Până-n zilele de-apoi,
Toţi cei sfinţi avut-au parte;
Binecuvântări şi haruri să se-arate şi spre noi!

Căci Avraam, Isaac şi Iacov,
Binecuvântat-au fiii
Înţeles-au care-i taina
Ce s-a scris în largul vremii.

Doar Isus dă îndurare,
Binecuvântări din plin;
El ridică grea povară,
Şi alină greu suspin.

Ridicat-a orice boală
Pe-al Lui braț, cu a Sa îndurare,
Tot ce e ceresc revarsă,
A Sa binecuvântare.

Iată o mamă care poartă
Pe-al ei braț o scumpă floare!
Știe că din ceruri vine
Azi o binecuvântare.

Să vină-Mpăratul slavei
Şi ia pe braţ această floare
Prin Duhul Sfânt să Se coboare
Să dea o binecuvântare!

Cobori şi scrie-i sănătate,
Dă-i pâinea Tată-n orice zi,
Ia-o de azi pe ale Tale braţe
Şi o condu spre veşnicii.

Dă-i Doamne, minte sănătoasă,
Şi dă-i putere zi de zi,
Să fie zi de zi voioasă,
Așa cum Doamne, doar Tu știi.

Acum se scrie în cer o carte
Că azi, chema-vom pe Isus
Și mila Lui să se arate,
Cu îndurările de sus.

Cînd plânge-vor greu în disperare
Isuse, scrie-i alinare
O ocroteşte zi de zi,
Spune-i, că n-o vei părăsi.

Spre frăţiorii ei priveşte
Şi dragostea din toţi o creşte
Iubirea Ta scrie-o deplin
În orice suflet de copil.

Şi pe părinţi să-i iei pe braţe,
Tu să le dai mereu poveţe
Să-nfrunte greul cât de mare
O, Doamne, dă-le o rezolvare.

Dă-le putere-n rugăciune
Dă-le răbdare pe pământ,
În voia Ta să crească Doamne,
Aceşti copii pentru Cel Sfânt.

Să fie pildă în iubire
Şi bun exemplu de urmat
Şi-altarul rugăciunii, Doamne,
Să nu fie nicidecum stricat.

Pentru bunici, Te rog, Părinte,
Să fii cu ei pe drum-nainte,
Ţine-i alături lângă Tine
Până nu vor mai fi suspine.

Scrie Isuse, la oricare,
Ce-ţi cere milă şi îndurare,
Să simtă că Tu îl asculţi
Şi-n orice clipă îl ajuți.

Priveşte-n astă adunare,
Sunt multe mame cu un dor mare,
Ce plâng pentru copiii lor...
O, dă-le Doamne ajutor!

Salvează-i, scrie-le-ndurare,
Şi pocăinţă pe a lor cale,
Strigă-i pe nume, dă-le în dar,
Iertare, pace şi mult har.

De vezi copii ce-şi plâng părinţii,
Ascultă-i Doamne, Te rugăm,
Hai, dă-le harul pocăinţei,
Fă-le izbăvirea tuturor.

De vezi soţii ce îţi cer harul
Pentru ai lor soţi, ascultă Tată!
De vezi şi soţi, ai în vedere,
Şi mila Ta, Doamne, arată.

O, fă-ne azi o sărbătoare,
O, fă-ne azi o cercetare!
Tu ştii, e binecuvântare,
Şi-am vrea din cer, eliberare.

La toți le curg lacrimi pe fețe...
La toți e bucurie-n suflet
Și toți strigăm: "Slăvit să fie,
Isus Hristos, apa cea vie!"

Mă-ntorc acum, zic: Dă-ndurare,
Părinților le dă răbdare,
Și scrie-i azi în Cartea Vieții
Aceşti copii ca soli ai păcii!

Fă-i Tu o stea plină de slavă
În toată viața lor
În casă și în adunare,
Să fie harul peste ei.
Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise