Viața Învierii

Planeta-aleargă ca să prindă zorii
Ca-n ei pentru o clipă să orbească
Și s-au țesut istorii pe istorii
Despre activitatea omenească.

S-ascund prin codri zmeii, inorogii,
Iar zânele dansează prin poiene,
Cunoaștem traiul ca arheologii
Ori cu valoarea mărfii din dughene.

Chiar zâmbete ne cântărim pragmatici
Și dragostea am pus-o pe tarabă,
Ce ne-au transmis strămoșii noștri antici
Noi înmânăm copiilor podoabă.

Acoperim cu țarina schelete
Ca, deshumate, să se-ngroape-n pagini,
Ne curge viața noastră pe-ndelete
Cu amintiri și-omiteri de imagini.

Ne-am dezgropat din ani trecuți vreun vodă
Un domn de azi uitare să rămână...
Pe cel de ieri azi ni l-am pus în modă,
Pe actual îl ungem cu țărână.

Așa și ne-am simți ca trași pe roată,
Așa și nu ne-om ști ca trași pe sfoară
Cuprinși într-o istorie înceată
Când noi nu vrem să fim uitați afară.

S-ar fi tot învârtit prin pergamente
O scurgere-n istorii și isterii,
Dar în tocata vreme de momente
Ne-a fost născută Viața Învierii.

Isus a-nfrânt istoria umană
Lăsând-o să Îi huiduie mormântul
Că-n lumea noastră pur contemporană
Neîngropat prin cărți este Cuvântul.

Și câți n-ar vrea cu buchii să Îl prindă,
Câți n-ar dori-n coperte să-L îngroape,
Ci, iată, încă-o inimă s-aprinde
Și-un înviat se scutură din ape.

În moarte morții-agită răstignirea
Cu studii, cu religii, necredințe...
Isuse, mort, eu Ți-am aflat Iubirea
Ce mi-a sfărmat cătușele ființei.

M-ai înălțat din humă și nimică,
Să mă ridic din Naștere și Paște
Că, Doamne, uneori, îmi este frică
Povestea-mi că sfârșitul nu-și cunoaște.

Nu litererele pot să mă învețe
Credința cum se crește și se doare
Ci numai Duhul necuprins al Vieții
Îmi crește veșnicia viitoare.

Să îndrăznesc Cuvântul în cuvinte
A-L povesti pășindu-mă de lege...
Nu-mi poate încăpea aceasta-n minte
Doar inima-mi pe toate le-nțelege.