Vestit-au profeții...

Vestit-au profeții din vremuri apuse, trecute
Divina-ntrupare a unui Ceresc Salvator
Ca Preot și Jertf-a naturii umane, căzute
S-o-mpace, prin Cruce și Sânge, cu-al ei Creator.

Vestit-au profeții formarea Regatului Păcii
Purtând, pe vecie, nu sabia, ci Crucea stindard,
Că patima urii se pleacă aici, biruită
Și forța Iubirii învinge al morții hazard.

Vestit-au profeții... Dar cin' să le creadă mesajul?!
Că anii au nins fără milă-mplinirea prezicerii lor...
Regate, imperii s-au scurs, și-au scris epitaful
Că tot ce-i uman e vremelnic, firav, trecător.

Dar Voia-I e Lege, Cuvântul - în veci neschimbabil,
Nu-i forță s-oprească-mplinirea poruncii de sus
Și când veni vremea, din Cer coborâtu-S-a Domnul
În fire umană și-n ieslea cu paie L-au pus.

Un Rege se naște... Dar câți înțeles-au atuncea
Mesajul ascuns al Iubirii, smerenia Sa;
Palatul nu-i vrednic de slava Prezenței celeste
Cât grajdul uitat din cetate, popas pentru Stea.

Un Rege se naște! E spaimă și grea tulburare
Un freamăt pizmaș dă târcoale, orbind pe Irod;
Se scrie îndată porunca, se-ucide mișel viitorul
Lăsând panglici negre-n cetatea cu Templu și-efod.

Dar mama și Pruncu-s plecați, pribegesc prin pustie
Spre țara din care, cândva, ieșit-au părinții,
Că-i vitregă patria Lui, nu-I merită Pașii,
Străină de planul Divin, închisă-n tradiții.

................................................................

O, datini, tradiții! De ce-i azi aceeași poveste?!
Și mai trist de-atât, noi încă ne spunem ,,creștini''...
Avem ieslea goală și steaua și magii, păstorii,
Dar, unde e Domnul? De ce El ni-e încă străin?!...

Ne plac formalisme, hrănim nesătui nostalgia,
Iubim sărbătoarea, în care Hristos n-are loc,
Dar dăm conotații ,,creștine'' la-ntregul spectacol
Cu-amestec ciudat de lumesc, colinde și joc.

Cât oare-i ,,creștin'' din tot ce îi spunem ,,serbare''?
Și cât mai înseamnă Hristosul născut pentru noi?!...
Doar brazi, frenezie și mult prea multă-mbuibare
Sau viață spălată de tot ce-i orbire, gunoi?!...

Hristos S-a născut! E inima mea gazdă demnă,
Umilă, curată, sfințită de când a venit?!
Trăirea-I mi-e ținta ce pașii pe cale mi-i poartă,
Sau, poate, 'ntruparea-I poveste ce prea s-a-nvechit?

Ne vindecă, Doamne! Arată-ne starea căzută!
Că prea-ndoctrinați, prea formal și lumesc am slujit...
Redă-ne esența, frum'sețea Prezenței celeste
Și sacrul serbării în care doar Tu ești slăvit!...

Amin