text Poezii crestine

Un Fiu binefăcător, S-a născut în Betleem!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Un Fiu binefăcător, S-a născut în Betleem!


Drumul înspre mântuire,
Nu-i ușor, ci este greu,
Dar ne aduce fericire,
Și ne ferește de rău.

Căci primim înțelepciune,
De la Tatăl cel ceresc,
Și putem altora spune,
De darul dumnezeiesc.

De la Tatăl l-am primit,
Prin Pruncul ce S-a născut
El ne-a dat, ce n-am gândit,
Ne iubește atât de mult.

Nu-i ușoară calea Sa,
Drumul înspre Betleem
Dar prin Prunc vom căpăta
Viață, nașterea-i un semn.

C-avem un Mântuitor,
Care binele ne vrea,
Un Fiu binefăcător,
Care tot, poate ierta.

El păcatele le uită
Iartă tot ce am făcut,
Căci are iubire multă,
Pentru om și vrea mai mult...

Vrea prin nașterea divină,
Să învețe omenirea,
Că El iartă orice vină,
Și aduce mântuirea

Celui care o dorește
Și crede-n a Sa venire,
Celui care Îl iubește,
Și e plin de hotărâre.

Pruncul care ni S-a dat
E un Prunc divin, de sus...
Noi nu am fi meritat
Sfânta jertfă a lui Isus.

Însă Tatăl ne iubește
Și ne vrea în cerul Său,
Să ne piardă nu dorește,
Slavă, să Îi dăm mereu.

Să-L slăvim cu bucurie,
Și pe Pruncul sfânt, Isus,
Glorios în veci să fie
S-a împlinit, tot ce s-a spus

În Scriptură, în Cartea sfântă,
Cel așteptat, a venit
Îngerii în cor Îi cântă
Pruncului cel preaiubit.

Amin

Câmpia Turzii, 26 decembrie 2022

Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

AM PRIMIT UN IMPARAT...
AM PRIMIT UN IMPARAT...Plin de slavă și de glorie,Împăratul veșnicieiA venit că sa-mplineascaLegământul bucuriei.Îngeri mii priveau din ceruriPe-mparatul întrupat,Într-un prunc născut în iesle,Pe al l... Citeste mai mult >>
ISUS SE NAȘTE....
ISUS SE NAȘTE...In case vechi sau noi de poposire,Cei călători în noapte, își caută adăpost...E greu sa mai găsești de-acumaUn loc de adăpost, căci seara e târzie.Și Iosif și Maria au ajunsDin lunga l... Citeste mai mult >>
Este noapte, zi-mi ce vrei?
După plapuma de nori se-ascund stelele și luna albă;Strălucirea lor răsfrâng deseori planeta-n taină.Fulgi de nea plutesc în zbor, inundând văzduhul înalbit;Și-așezați în voia lor, de culori natura au... Citeste mai mult >>
Omagiu Copilului sfânt
Te văd prin vălmășagul de păreriCum soarele ar cerceta un deal cu meri...Te văd cum din Lumină te-ntrupeziȘi plec uimit la iesle prin zăpezi.Mă urc pe scara slabelor cuvinteSă-ți spun în mine câte sim... Citeste mai mult >>
Te-ai născut și pentru mine
Te-ai născut și pentru mine,Când nimeni, Doamne, valoarea nu-mi dădea,Și n-ai căutat să-Ți fie Ție, bineAi ales un grajd, o iesle, nu palat ce străluceaAi fost respins de atâtea uși în acea noapteȘi t... Citeste mai mult >>
Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Cuvântul
La început era CuvântulŞi Dumnezeu era cu El,Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântulJertfindu-se ca şi un miel.Era în Cer o armonieLegată într-un Nume Sfânt,Care-a creat tot UniversulÎn măreție prin Cuvânt.Dar... Citeste mai mult >>
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului,Nu este un Crăciun.Ci o Vie Sărbătoare,Tatălui nostru cel bun!Nașterea Domnului,Nu este în brad.Ci o veste bună,Pentru cei ce merg spre iad.Nașterea Domnului,Este dată de sus din cer... Citeste mai mult >>
E sărbătoare...
E vremea când în lume iubirea înfloreşteŞi sufletele cântă un imn de bucurieCăci ieslea-i pregătită în inimile caldeSă vină Pruncul Sfânt... un Prunc din veşnicie...Pământul se îmbracă în strai de săr... Citeste mai mult >>
Aș vrea...
Aş vrea, Isuse, paşii Tăi de RegeSă treacă peste-al casei mele prag,Să ne aduci slăvita sărbătoare,Ca mai demult în Betleemul drag.Aş vrea, Isuse, la Crăciunu-acestaSă vii la noi, şi să nu Te grăbeşti... Citeste mai mult >>