Steaua Vieții

În departele departe
Peste frunze căzătoare
S-a aprins o stea în noapte
Ca și visul pentru Soare.

Stropind dorul de Lumină
Prin religiile-n zdrențe,
Sufletelor de la stână
Rupea cercul existenței.

Ca o cale să străbată
Arăta spre dimineață,
De la crezul lor de gloată
Să se smulgă în Speranță.

Și în magi să se prefacă
Ducând steaua lor găsită
La o inimă săracă,
La o viață obosită.

Să o semene grăunte
Într-un suflet prins în mreje,
Ca în cer să-nalțe punte
Celor rătăciți în lege.

Iar pe hudițe sinistre
S-o aducă prin colindă
Nu cu buchii de registre
Ori cu predici de oglindă,

Ci s-o poarte-n viața largă
Pe-ale inimilor coarde
Să cunoască lumea-ntreagă
Steaua arde... astăzi arde!